Young adult fiction. Bun, cu asta am simțit nevoia să încep ca să știm deja unde ne setăm așteptările.
Am parcurs rapid primul volum, e ușurel de citit și scris compact, iar povestea distopică care se conturează trezește interesul chiar dacă în mare parte subiectul nu este inedit.
Invazie extraterestră. Nu știm prea multe detalii legate de scop, perioadă, mod de operare și nici nu este clar cum arată aceste creaturi din spațiu. Tot ce ni se dezvăluie este axat pe modul în care se conturează în prezent societatea. Teamă, sărăcie, boală, agresivitate, moarte, disperare, confuzie și lipsă de perspectivă.
De ce al cincilea val? Pentru că primele patru au avut deja loc și au început cu un shutdown la nivel electonic și electric al tuturor dispozitivelor digitale și mecanice, aducând umanitatea în stadiul anterior descoperirii electricității. O parte din populație a căzut pradă hoților, criminalilor și atacurilor extraterestre, supraviețuitorii s-au baricadat în case, cu provizii puține și arme improvizate.
Apoi, pe capul locuitorilor Terrei, a aterizat și o molimă care a mai secerat câteva milioane de locuitori.
Cassie are 17 ani și și-a pierdut ambii părinți. Mama îmbolnăvită de o epidemie la care nu există leac și tatăl omorât într-un raid. Fratele mai mic, Sammy, a fost încărcat într-un autobuz de către soldații care militau pentru pace și siguranță în buncăre protejate și Cassie nu are nici cea mai mică idee unde să-l găsească.
Nevoită să își părăsească casa, Cassie se aventurează încercând să-și găsească fratele, dar este rănită și salvată de Evan, un alt adolescent rămas orfan. Amândoi pun la cale un plan vag despre cum ar putea să îl găsească pe Sammy despre care nici măcar nu știu dacă mai este în viață.
În paralel este introdus în scenă Sammy și experiența sa din buncărul păzit. Povestea se întrerupe în punctul în care urma să aflăm detalii legate de modul de operare al extratereștrilor. Na, poftim. Nu știu dacă o să continui cu partea a doua, nu m-a impresionat prea tare prima parte, dar de obicei sunt o persoană care evită să lase lucrurile nefinalizate, așa că …dacă o fi, revin cu detalii. 🙂
One Reply to “Rick Yancey – Al cincilea val – vol 1”