O carte ce seamănă cu o conversație lungă, sinceră, la apus.
Am avut senzația că stau la povești cu Matthew McConaughey pe o verandă, cu un pahar în mână și fără grabă, ceea ce n-ar fi rău deloc, mai ales că este un actor pe care l-am apreciat pentru anumite roluri din cariera sa cinematografică. Cartea are un vibe relaxat, aproape haotic pe alocuri, dar cumva tocmai asta o face să pară autentică.
Stilul e fragmentat – bucăți de jurnal, amintiri, lecții, replici scurte care îți rămân în minte. Nu e o autobiografie clasică, cronologică și ordonată, ci mai degrabă un colaj de momente care l-au format. Și fix din genul ăsta de haos se leagă foarte bine ideea lui de „greenlights”, acele momente din viață când lucrurile curg, dar și cum să transformi „red lights” în ceva util.
Totodată am descoperit un alt fel de McConaughey decât cel din filme. Dincolo de imaginea de actor carismatic, apare un om care a trecut printr-un drum destul de clar: de la o anumită naivitate și superficialitate (recunoscute fără prea multă pudoare) la o maturizare asumată, cu reguli proprii de viață și un stil foarte bine definit. Nu se menajează, dar nici nu dramatizează inutil – are un echilibru fain între autoironie și sinceritate.
Printre lucrurile care mi-au rămas în minte și pe care cred că a vrut să le sublinieze: ideea că nu trebuie să eviți obstacolele, ci să le privești din unghiuri diferite, importanța disciplinării personale, chiar și într-o viață aparent liberă și poate cel mai mult, felul în care își construiește propriul cod de valori, fără să încerce să fie pe placul tuturor.
E genul de carte care te prinde, căci este ușor de parcurs. Per total, e cozy, dar cu miez. Nu e despre perfecțiune, ci despre ritm, alegeri și asumare. Și da, mi-a plăcut, mai ales pentru starea pe care ți-o lasă după ce o închizi.