Scrisă sub formă de jurnal, povestea ne aduce în prim plan pe Diana, o femeie în plină maturitate, care dupa 28 de ani de relație, este părăsită de soțul său pentru o iubire nouă și mai tânără.
Mai departe, întrega poveste combină într-un mod scarcastic și pe alocuri plin de cinism, frânturi din viața anterioară față de care Diane are tendința să ofere pespective idealizate versus întâmplările actuale prin care trece încercând să se adapteze statutului de femeie părăsită.
Aliata ei în acest periplu de auto-descoperire este Claudine, prietena sa, divorțată de asemenea, care o ajută să își reseteze așteptările și să încerce lucruri noi.
Ca și poveste, subiectul e slăbuț dar câștigă puncte datorită ironiilor din text. Totodată aduce în atenție un subiect sensibil – separarea de un partener cu care ți-ai petrecut mare parte din viață și constatarea faptului că te-ai pierdut pe drum, încercând să cladești un trai în comun. Durerea cea mai mare vine din sentimentul de eșec și din teama că fără această jumătate pe care nici măcar nu ai intuit că urmează să o pierzi, nu mai reușești să te echilibrezi emoțional.
Spre finalul cărții, care se termină într-o notă optimistă, Diane pare să facă pace cu ideea că soțul său nu se va mai întoarce și că libertatea pe care a câștigat-o, are de asemenea părțile sale pozitive.
Nu m-a impresionat cartea, ba chiar m-a plictisit pe alocuri deoarece mi s-a părut naivă, dar are câteva dialoguri de efect și anumite pasaje în care redă cu grație sentimentele contradictorii prin care trece o persoană abandonată.
Las mai jos câteva fragmente ca să vă faceți o idee:
