O carte care calcă cu bocancii pe sensibilitățile sociale și strivește bulele de confort în care unii dintre noi se simt protejați deoarece lumea din care facem parte nu se intersectează cu cea descrisă în povestea Doinei Ruști.
Viața în satul de lângă București e definită de sărăcie, abuz fizic, sexualitate precoce și o lipsă crâncenă de perspectivă. O viață sumbră, în care dezamăgirile fac parte din ADN-ul locuitorilor care își duc traiul mizerabil de pe o zi pe alta.
Pe fundalul acesta tipic românesc al oricărui sat uitat de lume, văgăună cu pretenții de adunare obștească, se desfășoară povestea Lizoancei, fetița de 11 ani, pe care școala nu o atrage, iar familia sa abuzivă o împinge în negura prostituției și a viciului.
Cristel, tatăl, este un muncitor alcoolic și agresiv care își varsă frustrările adunate încă din copilărie, în trupurile betegite ale soției sale prostuțe și plângăcioase și ale fiicei sale, Eliza, denumită în sat Lizoanca, din cauza îndărătniciei și persiflării pe care pare să o afișeze tot timpul.
Pentru Lizoanca nu există lumină dincolo de dulciurile primite pentru relațiile sexuale întreținute cu bărbații din sat sau a orelor de vagabondaj pe care le experimentează ca o libertate bine meritată, ori de câte ori este bătută și fugită de acasă.
Modul în care autoarea zugrăvește viețile personajelor care se intersectează fără echivoc, naște în cititor o indignare continuă dată de înțelegerea faptului că în fapt fiecare poveste de viață este plină de realism și empatie.
În orășelul adormit și plin de vicii, lucrurile capătă o turnură și mai sumbră atunci când se depistează că Lizoanca a îmbolnăvit aproape un sat întreg de sifilis. Modul în care conflictul escaladează și fiecare personaj ajunge să fie prins între vinovăție și justificare, în timp ce sufletul naiv al Lizoancei se afundă tot mai mult într-o mocirlă de care nici măcar nu este conștientă, trezește emoții și tristeți greu de digerat.
O poveste în care iubirea nu există nici măcar la nivel trupesc, în care orice tragedie poate fi exploatată, în care dreptatea e o noțiune abstractă și optimismul este dat doar de înțelegerea redusă a ceea ce se întâmplă în realitate, crește sacadat, episodic, o dată cu prăbușirea morală a unei întregi comunități.
Recomand cu tărie cartea cititorilor care sunt pregătiți să accepte că povestea pe care o vor citi este izvorâtă dintr-o realitate tragică, pe care autoarea a reușit cu brio să o redea prin întâmplări și imagini marcante.
Am parcurs acest roman în format audiobook și în ciuda faptului că dacă aș fi citit-o aș fi terminat-o de cel puțin trei ori mai repede, am savurat firul narativ cu mai multă implicare decât probabil aș fi reușit să o fac în varianta clasică.