Știu, pentru unii dintre voi a început de câteva săptămâni bune. Văd pe facebook, instagram și alte minunății cum deja se dansează dansul miresei și se chiuie pe pinguinul și brașoveanca. Frumos, extraordinar, dătător de viață…
Revenind, am primit și anul ăsta invitații la nuntă. până acum trei. Una am refuzat-o din iarnă, la celelalte două am zis nu recent. Fain e că nici măcar nu simt nevoia să inventez o scuză, e pur și simplu nu.
Vreau să punctez un aspect foarte clar ca să înțelegeți de ce evit vehement astfel de evenimente. Eu nu am vrut să particip nici măcar la nunta mea, dar am cedat în fața unei presiuni sociale, așteptând în sinea mea momentul în care ajung acasă în pijamale și se lasă liniștea… și am avut ca și număr de invitați doar 12 persoane, pe care la ora 23.00 am avut deosebita ușurare să le spun noapte bună în fața restaurantului unde îmi pierdusem ultimele ore dintr-o zi de vineri. A se nota că am ales să fac nunta vineri ca să nu îmi stric tot weekendul.
Îmi este tare dificil să înțeleg tot circul. Toată alergătura de la starea civilă la biserică, la restaurant, ca un maraton contra-timp. Rochii care foșnesc, dureri de picioare, cocuri înțepenite de fixativ, machiaje nerealiste, indicații, reguli, anxietate și micro-management – când începe dansul? când servim borșul? când dedică nașul mare prima melodie pentru tinerii însuraței însoțită de sfaturi de viață incredibil de inutile, venite din partea cuiva care nu-și cunoaște propria soție sau care uită că tânărul cuplu trăiește și locuiește împreună de câțiva ani, deci ceva-ceva idei au și singuri.
Îmi place să petrec. Cu prieteni, oameni cu care am același vibe, să dansăm, cântăm, bem și facem glume (adesea proaste) până în creierii nopții. Nu mai optez pentru răsăritul zilei că în fiecare dimineață mă trezesc devreme tare și am nevoie să fiu funcțională până noaptea târziu. Dar astfel de mini-petreceri incognito se desfășoară relax, fără obligații, fără complicații, fără prea multă organizare. Așa cum ar trebui să fie.
Mi se pare dificil să sărbătorești un asemenea eveniment căruia îi oferim un mare grad de importanță, deși rata divorțurilor este constant în creștere și cuplurile trăiesc împreună, ba chiar au 2-3 copii înainte de a oficializa relația. E fain să faci asta împreună cu prietenii dacă simți nevoia să sărbătorești un anumit număr de ani de relație sau poate un reminder la cât de faină a fost toată această perioadă, dar să o arzi în rochie de mireasă și jurăminte în fața altarului, mi se pare un pic prea mult pentru nervii mei sensibili.
Urmează apoi petrecerea. 200 de invitați din toate colțurile județului, rude prin alianță, verișori de grad incert, vecini ai socrilor, colegi de serviciu, amestecați cu prieteni dragi și neamuri de gradul unu. Totul desfășurat pe fundal de taraf, orchestră și meniu cu sarmale. Socializare de baltă pe terasa restaurantului unde poți fuma în liniște și îți poți aduna cât de cât gândurile după ce în ultimele ore ai ascultat numai dedicații și sârbe ordinare, sau melodii precum Macarena, Meniaito, Holograf și Direcția 5, unde toată lumea a rupt pingelele la pantofii de ocazie, transpirând în haine incomode și deranjându-și coafurile pentru care au îndurat plictiseala timp de 2 ore la salon.
Ne strângem și ne bucuram pentru acest cuplu de parcă nu erau un cuplu și înainte, de parca ar fi ultima lor noapte de libertate sau poate pentru că realizăm că în sfârșit cineva și-a asumat răspunderea pentru ei, deși părea foarte probabil să moară singuri și uitați într-o garsonieră neaerisită.
Uneori primim invitații si mai dubioase. o nouă modă ne aruncă în brațele penibile ale unei invitații în care cuplul, deja căsătorit, vrea să își înoiască jurămintele. Sau își aduce aminte că cununia civilă săvârșită cu 2 ani în urmă, necesită și una religioasă, cu fast, unde invitații, în plin sezon de concedii și tabere la copii și poate renovări la apartament, sunt nevoiți să scoată din buzunar minim 2000 lei, fără alte cheltuieli ce includ țoale de petrecere, coafuri și pantofi.
Pentru ce? Nu vă fie cu supărare, e fain să vă iubiți și să celebrați relația voastră, indiferent cum e, cu bune și rele, dar faceți-o în cerc restrâns, la o pizza, unde să vă bucurați de cei dragi și de atențiile primite din suflet. Haideți să evităm circul, panarama, regulile retarde și organizările obositoare și scumpe care taie cheful de viață și provoacă anxietate. Și rudele pe care nu le-am văzut de 10 ani pe puțin. E incomod și pentru ele dar se simt obligate să vină, din doar ei știu ce motiv. Mai bine de jumătate din oamenii de acolo sunt stresați și și-ar dori să fie în altă parte sau s-au chinuit să facă efortul de a oferi plicul de bani, nu contribuiți la atitudinea asta falsă de a păstra ideea de tradiționalism. Iubirea nu are nevoie de aprobarea celor din jur și nici de marketing.
Așa că distracție plăcută! Pe mine mă găsiți acasă în seara nunții voastre, seară ce sper că e liberă, cu o sticlă bună de vin, o carte interesantă sau telecomanda de la netflix/hbo.
Photo credit Freepik