Prima carte de acest autor. Mi s-a părut interesantă descrierea și am fost curioasă să văd despre ce e vorba.

Așa am descoperit un science-fiction, cu elemente thriller aranjate într-un ritm din ce în ce mai alert.

Cum ai proceda dacă proiectul științific la care ai lucrat atâția ani pentru a preveni degradarea memoriei la pacienții cu Alzheimer, capătă o formă capabilă nu doar să înmagazinare amintiri, ci să altereze realitatea?

Helena Smith este o cercetătoare care dorește să își salveze mama de la uitarea rezultată în urmă degradării mentale. Dispozitivul pe care îl produce pentru a înregistra amintirile importante nu primește finanțarea de care are nevoie până când o corporație condusă de Marcus Slade, pare interesantă de o colaborare.

Testele capătă forme din ce în ce mai complexe iar experimentele pe cobai umani duc cercetarea la alt nivel. Alterarea realității este posibilă dacă în momentul inducerii morții controlate, ești conectat la acest dispozitiv care înregistrează o amintire revocată la alegere, care îți poate proiecta conștiința în trecut, în momentul real al producerii acelei acțiuni.

Există în schimb o problemă. Orice modificare oricât de mică, poate schimba cursul evenimentelor actuale și personajele teleportate în trecut experimentează amintiri false dintr-o realitate trăită anterior care ulterior nu mai e posibil.

Fiecare reîntoarcere înseamnă o cronologie nouă, resimțită nu doar de cel care alege să facă asta, ci și de toți ceilalți care suferă schimbări.

În cat timp va fi întreaga lume afectată de sindromul amintirilor false și cum poți să te asiguri că un astfel de dispozitiv nu devine o armă letală în mâinile nepotrivite?

Cât timp ai la dispoziție până realizezi că ai mai trăit o dată povestea dar te-a afectat diferit? Cum se modifică percepția umană când te năpădesc amintirile și cronologiile se suprapun? Câte șanse de supraviețuire are rasa umană?

Cartea se construiește gradual atât ca poveste cât și ca ritm, devenind din ce în ce mai complexă ca implicații și mai alertă ca și acțiune. Mi-a plăcut ideea și stilul, am dat-o gata într-o zi, printre alte activități. Mi-a reamintit puțin și de Replay al lui Ken Grimwood (carte care mi-a plăcut), pentru că și în Revenire se construiește progresiv o poveste de dragoste sortită constant eșecului (între cercetătoarea Helena și detectivul Barry).

V-o recomand ca lectură faină, relaxantă, savuroasă.

Lasă un răspuns