Știu, pare tentant să îți dorești să procreezi. Să aduci pe lume o ființă care să-ți poarte numele, ca și cum lumea ducea lipsă de încă un Popescu sau Ionescu, de un George, Ionel sau Mariana. Să dai mai departe gene proaste, boli ereditare și comportamente inadecvate social. Și de ce nu, să lași moștenire datorii și speranțe eșuate.
Așa că… poate n-ar fi rău să analizezi mai întâi posibilitatea de a-ți lua un animal de companie. Unul dresabil dacă ai ocazia de a alege. Poate fi singura ta șansă de a da ordine și indicații cuiva care chiar să le ia cât de cât în seamă.
Am fost rea, așa că pe mai departe o să încerc să mă restructurez. Acum nu promit că îmi și iese… 😀
Pare ușor să îți iei un animal. O ființă drăgălașă care să te iubească necondiționat, deși dacă vorbim de pisici, uneori poate fi la ghici alegerea. Mai ales în cazul celor de rasă care au încorporat în ADN-ul lor senzația de șmechereală la pachet cu toane și figuri. Am ceva dificultăți să înțeleg alegerea unor pești ca animale de companie, dar păstrez pentru mine senzația de inutilitate în ceea ce privește relaționarea cu aceștia.
Bun, revenim. Ai ales un câine sau o mâță. Pe unul trebuie să îl scoți la plimbare de 2-3 ori pe zi, la celălalt scormonești veșnic prin litieră ca să poți trăi în propria casă. Vreau să specific că mereu am avut animale de companie, felurite și diversificate, de la hamsteri drăgălași, la porcușori de guineea cărora nu le-am înțeles rostul, la pești care îmi erau complet indiferenți, pisici cu duiumul și de două ori câine. Pentru o scurtă perioadă de timp, în liceu, am găzduit și un șarpe care a reușit să scape din acvariul unde domnea și să mă dea de gol că locuia ilegal pe moșia alor mei, dar asta e altă poveste.
Când eram ceva mai tânără, militam pentru o versiune de-a mea care să împartă spațiul de locuit cu un câine sau o pisică. Momentan am un motan… și adesea regrete, mai ales când mă enervează cu dependența lui obositoare și miorlăitul jalnic fără sens. Personal nu le mai vad sensul, le văd ca pe niște ființe care au nevoie de o atenție și o dedicare sufletească pe care le-o ofer absentă, căci ceilalți membri ai casei au pasat către mine responsabilitatea aceasta.
Un animal poate fi fain ca să exersezi parentingul. Mai ales dacă nu ești într-adevăr părinte. Văd adesea căței cu puloverașe tricotate, motani cu fundițe să nu se deoache și presupun că pornind de la această descriere, există și pești cu veste de salvare asortate. Nu știu, doar presupun.
Alături de ei putem regăsi proprietari care le vorbesc pe ton alintat și gângurit, care le cântă, recită poezii pașoptiste sau îi dojenesc cu drag atunci când îi depistează că se toaletează grosolan în public.
Dar animalul te privește, scâncește, miaună sau latră și îți face pe plac ca să-l hrănești mai târziu. Nu va veni la tine cu teme nefăcute, dureri de creștere și iubiri neîmpărtășite. Își va încasa două peste bot dacă sare calul și va depăși momentul pentru că știe că fără afecțiunea ta riscă să îndure foametea sau frigul. Nu îți va purta pică dacă îl vei abandona și nu va fi cu tine până la finalul vieții decât în cazurile cele mai sumbre, alea în care fie ești tu prea bătrân, fie moartea te ia nejustificat de repede. Și deși îl vezi ca pe un copil, în fapt nu e decât o jucărie care prinde viață în preajma ta.
Un animal nu e un substitut pentru un copil, un partener sau un prieten apropiat. Nu e decât o alegere conștientă controlată și limitativă. O jumătate de experiență fără obligații morale foarte mari. E o decizie care la nevoie se poate revoca. Așa că dacă nici în relația cu un animal nu excelați și dresajul nu își face efectul, e posibil ca educația unui copil să se demonstreze a fi o provocare mult prea mare.
Este ok și cu și fără copii, cum e la fel de ok și cu și fără animale. Doar nu le tranformați în ceva ce nu sunt în realitate. Nu îi primiți în viața voastră doar ca să acopere goluri de care nici nu sunteți conștienți. Luați-i doar dacă restul lucrurilor din viața voastră sunt în ordine, doar așa puteți avea un animal de casă echilibrat și ascultător.
Photo credit FreePik