Încă o săptămână care trece greu, încă o zi de muncă care te aduce mai aproape de weekend când vei putea sa leșini pe canapea cu cafeluța și telenovelele preferate.
Dacă ai ghinion și încă e miercuri sau joi, e momentul oportun să le povestești tuturor cât de obosită ești, cât de dificil e jobul tău neinteresant la care, spre final de lună, nu ești nevoită să livrezi nimic și nimeni nu îți contorizează greșelile sau reușitele, pentru că în fapt, nu contibui cu nimic.
Te mai obosesc și treburile casnice pe care le faci mai mult declarativ pentru că ai la dispoziție o mamă și o soacră care să te ajute cu gătitul, spălatul sau cumpărăturile.
Mai ai și zile proaste în care o ședință cu părinții te face să întârzii la programarea de la salon unde meriți să te duci săptămânal pentru că depui atâta efort să le ții pe toate în grafic.
Zilele cele mai dificile sunt cele în care trebuie să duci gunoiul sau să iei pâine la întoarcere ca să ai cu ce încropi un sandwich fad pentru ăla mic la grădiniță.
Iar momentele în care soțul nu are timp să îți facă plinul la mașină sau să-ți facă un masaj la tălpi pentru că ești o divă chinuită fără de care lumea ar fi mai tristă, e un motiv clar de divorț.
Sunt seri cumplite, în care verificarea temelor te fac să îți pierzi stăpânirea de sine și după ce ai fost supusă la atâta stres, acționând cu dăruire, simți nevoia de o baie cu spumă și șapte pahare de vin. Doar ca să îți revină culoarea în obrajii obosiți.
De aia, adesea ai nevoie de momente de relax. Cu prietenele la terase, la club, la spa, oriunde vă puteți strânge mai multe ca să vă plângeți de cât de dificil este pentru voi și cum totuși reușiți cu brio să faceți față provocărilor. Noroc că iubitul vă pregătește un weekend romantic în doi ca să vă ajute să vă reveniți.
Toate bune și frumoase, nimic de obiectat. Viața poate fi trăită și de pe o zi pe alta, fără un scop precis. Dar aveți măcar bunul simț să nu ne mai plictisiți cu miorlăielile voastre de doi lei.
Din cauza multora ca voi am ajuns antisocială. Parțial, recunosc. În mare parte așa e structura mea. Sociabilă în orice context, dar extrem de selectivă în realitate. Dacă nu mă trage inima a doua oară să mai ies cu o anumită persoană sau un grup anume, e clar că nu-s dispusă să investesc timp și energie chiar dacă aparent lucrurile au decurs bine.
Dar să pierd timpul cu persoane al căror interes vizează doar sfera copiilor unde se străduiesc să pară părinți implicați sau cu discuții despre situatii de la serviciu sau personaje de care n-am auzit (și din ce mi se relatează, nici nu-mi doresc să o fac), este departe de modul în care doresc să-mi petrec timpul. Ori poate vrei să dezbatem rețete de prăjituri, nu de alta dar e plin google-ul de ele și am dubii că o să mă înveți ceva nou sau să povestim despre avantajele vieții casnice, pe care în esență o detești dar e mai comod în pijamale, având propriul tău program.
Senzația mea e ca te-ai fi potrivit cel mai vine într-un scenariu din epoca victoriană când femeile bogate stăteau acasă, tricotau și jucau bridge, privind cu gâtul alungit pe fereastră venirea soțului-conte acasă, ca să i se plângă că servitoarea e prea înceată și îi provoacă migrene. Aia e epoca perfectă. Adaptată pentru muieri leșinate și plicticoase.
Toate suntem plicticoase uneori. Vorbim prea mult sau schimbăm rapid topicul discuțiilor, ne enervăm uneori mai repede decât e cazul sau avem vicii de care nu suntem neapărat mândre. Și da, ne place să ne știm dorite și înțelese și acceptate chiar și în momentele în care nu suntem cea mai bună versiune a noastră, dar te rog, prin comportamentul tău, nu mai creiona imaginea femeilor în una neputincioasă, fragilă, veșnic ahtiată după tandrețe, suport și înțelegere.
Nu suntem așa sau nu ar trebui să fim. Decât în momentele în care ducem pe umeri prea multe și nu am mai reușit să luăm o binemeritată pauză. Dar ne scuturăm rapid și ne înhămăm din nou la zecile de chestii faine pe care suntem capabile să le facem atât pentru alții cât și pentru sine, până la ora la care ne decidem să încheiem ziua obosite dar cu satisfacția conștientizării că putem face orice ne propunem. Dacă ne propunem…
Photo credit Freepik
Bună, Dana. Îți citesc cu interes articolele întotdeauna și cândva ți-am spus ce mult îmi place să lupt cu alte fete….Ce să faci, sunt o luptătoare….
O prietenă care uneori se luptă și ea (m0a învins, dar și eu am învins-o) spunea că o femeie frumoasă învinsă în luptă este ceva oarecum caraghios și ridicol….deoarece toată lumea nu asociază frumusețea cu alte calități, așteptându-se s-o vadă învinsă. De aceea, trebuie să învingi neapărat. O femeie învinsă nu poate fi la podea, iar adversara să stea cu piciorul, triumfătoare, pe burta ei….spune ea (ei, da, așa se încheie luptele noastre).
Ce crezi – o femeie frumoasă trebuie să fie învingătoare? Mai este ea frumoasă…dacă e învinsă?
Salut. Frumusețea unei persoane nu e dată doar de aspectul fizic, ci de modalitatea prim care face față provocărilor. Cum reușește să depășească obstacole și să-și găsească calm și energie să o ia de la capăt. A fi învinsă nu e finalul, e doar o etapă. Și până la urmă, dacă faci un pas în spate, ai să înțelegi că cele mai crunte bătălii și cele mai satisfăcătoare rezultate le obținem când concuram cu noi înșine, nu cu alții.