Gătit, spălat vase, spălat rufe, călcat, șters praf, cumpărături, cusut, dus gunoiul. Ăsta ar fi minimum de bază. La aceste minunății se adaugă dusul la școală al copiilor, însoțirea lor la activități extra-curriculare, reparațiisau renovări urgente, mers la medic, improvizațiide ultim moment. Când se pune ulterior problema de bifat întâlniri de familie sau ieșiri în oraș cu prietenii, de cele mai multe ori nu mai rămâne chef sau energie să participi.
Evident n-am mai zis nimic de timpul zilnic petrecut la job, că devenea cam depresivă povestea.
Și cu toate acestea, e realitatea cu care se confruntă marea majoritate a femeilor. Știu, o sa ziceți că e proprie alegere, nimeni nu ne pune. Că nu e cazul să dramatizăm. Că ține de noi să ne organizăm altfel, poate să ne prioritizăm mai mult, dar rar lucrurile merg în această direcție. E musai să se întâmple ceva de impact ca să spunem stop, ne regrupăm, așa nu se mai poate.
Sunt ferm convinsă că nu ar muri nimeni dacă am mânca mai multă mâncare semi-preparată sau poate direct din ușa frigiderului. Ori poate din caserolă sau conservă, ca să scăpăm de spălatul vaselor.
Nu de alta, dar am ferma convingere că în altă viață am fost spălător de vase, sigur era jobul meu principal, prost plătit, cu ore suplimentare nenumărate, la vreun restaurant de cartier.
Sau poate eram chiar buretele îmbibat în sodă caustică diluată, care spăla cratițe uleioase, timp de o săptămână plină, până era aruncat la tomberonul dosit în gangul umed din spatele speluncii unde îmi săvârșeam penitența. Probabil reveneam la viață, când următorul burete era numit în funcție sub jetul de apă rece și neprietenoasă.
Câteodată am senzația că am spălat atât de multe vase încât și la restaurant, primul meu reflex e să strâng o parte din veselă pentru a le fi mai ușor chelnerilor. Cred că dacă m-ar bate pe umăr și m-ar ruga să le dau o mână de ajutor în bucătărie, nu mi s-ar părea nimic deplasat. M-aș scuza 5 minute și aș rezolva teancul de vase care le dă bătăi de cap, fără să cer nici măcar bacșiș.
Ceea ce știu sigur e că în altă viață nu am fost călcătoreasă. Nici masă de călcat și cu siguranță nici fier cu aburi. Că nu știu să calc și nici nu îmi place. De câte ori încerc, eșuez lamentabil. E o pierdere de vreme ca la final să mă aflu fix în același punct din care am plecat. Șifonată. De aia o fac doar în situații de maximă urgență si nici atunci cu implicare. În schimb compensez cu vasele. Și rufele. Uitasem de ele.
La maxim două zile, lot nou de spălat. Spre deosebire de triburile arborigene care nu au țoale și dacă ar avea, le-ar spăla doar ploaia, omul modern e obișnuit să poarte orice articol vestimentar doar pe o durată de câteva ore. Omul modern preocupat de propria igienă. Așa că mașina de spălat poate deveni ușor confidentă de încredere.
Măturăm, ștergem praful, punem zeci de haine, fie în coșul de rufe murdare ori în dulap, fie la uscat, ne învârtim toata ziua printre ele și ne consumăm nervii pândind firmiturile căzute pe covor după ce abia am aspirat.
E o bătălie pe care nu o vom câștiga niciodată. Mereu vom avea pete pe faianța din bucătărie, urme de pastă de dinți pe chiuveta din baie, particule de praf pe smart TV-ul cu diagonală mare, care spre norocul nostru e suficient de îngust încât să nu înmagazineze catități prea mari. Veșnic vom fi luate cu asalt de coșul prea plin de gunoi sau de faptul că s-a terminat prea repede mâncarea preparată cu o seară înainte.
Nu cred că există soluții pentru a ne ușura munca. Decât dacă avem ajutor constant și eventual contra-cost pentru a ne degreva de anumite sarcini. Dar și acolo intervin alte probleme organizatorice.
Sarcinile gospodărești au adesea un mod de a ne tăia cheful de viață. De a ne pune bariere și a ne obosi suplimentar. Nu cred că există persoană care să nu se fi frustrat măcar o dată, calculând că sunt suficiente 8-10-12 ore petrecute la locul de muncă și că timpul rămas ar trebui să includă doar activități relaxante, menite să te încarce pozitiv pentru a face față unei noi zi de lucru.
Dar deși toți ne-am gândit la aspectul ăsta, doar o parte dintre noi reușeșc să îl pună în practică ca niște profesioniști adevărați. Cum cine? Majoritatea bărbaților… 😀
Photo credit Freepik