Pe parcurs ce lecturam această carte, mă chinuia gândul că parcă am văzut de curând un film cu un subiect similar, doar că nu reușeam să îmi aduc aminte cu exactitate ce și cum. Apoi am observat pe copertă că se menționează că povestea a fost ecranizată, dar memoria mea tot e frajuri pe tema asta.
Revenind la scriitura în sine. Ușurică, ironico-sarcastică, un stil rememorativ mai degrabă decât acțiune directă.
Povestea un cuplu ajuns la final de drum, atât din punct de vedere al căsniciei, cât și al vârstei înaintate. Joe Castelman, recunoscut scriitor și soția sa Joan, casnică, mamă și soție devotată, au perspective diferite față de ceea ce a însemnat viața lor împreună.
Deși în tinerețe Joan îi fusese studentă și fascinarea resimțită față de acesta o determinase să accepte inițial rolul de amantă și redactoare a lucrărilor sale care păreau că nu vor vedea lumina tiparului, 30 de ani mai târziu Joe figurează câștigător pe lista romancierilor nomializați pentru premiul Helsinki.
Dar viața cu Joe nu a fost una fericită sau lipsită de provocări, căci toți anii în care Joan s-a lăsat pe locul secund pentru a crește cei trei copii și a-și ajuta soțul să creeze opere literare extrem de apreciate, au păstrat-o îmbibată într-o umbră densă, păstoasă, prin care a reușit mult prea târziu să întrevadă faptul că mult timp a fost în fapt folosită.
Zborul către Finlanda și festivitățile la care este nevoită să participe pentru a-și susține soțul lipsit de talent, bețiv și curvar, declanșează în Joan o furie mocnită și o dorință clară de a se distanța de tot ceea ce iubise cândva.
Intriga e bine costruită, dar finalul m-a dezamăgit oarecum. Simțeam nevoia de o echilibrare a tensiunilor acumulate odată cu parcurgerea evenimentelor frustrante ce au definit viața lui Joan. Aveam nevoie de o oarecare răzbunare, dar aceasta vine sub o formă mult mai matură și împăciuitoare decât m-ar fi satisfăcut pe mine.
Cartea mi-a lăsat un gust amar, cel al unei vieți clădite pe o iluzie, pe un parteneriat care părea câștigător dar care în fapt era condus de egoism și ambiții personale.
Și filmul tot nu mai țin minte dacă l-am văzut pe Netflix sau Hbo… dar până la urmă îmi aduc aminte… (sper) 😀