Sunt rezultatul lipsurilor tale,
al dezinteresului și nevoii de căutări efemere,
al gusturilor frugale care-ți încrețesc pielea în colțul buzelor
cu care te-ai obișnuit să mă repezi.
Sunt mirosul toamnelor molatice în care frunzele refuză să se lase călcate
în zgomot surd de disperare.
Sunt veche, atât pentru trupul tău amorțit de păcat,
cât și pentru sufletul tău lipsit de tandrețe.
Am ajuns să fiu ceva despre care povestești în grabă
între două guri de cafea rece.
Te las să faci cum vrei,
Să visezi fără bariere la vieți pe care le vezi mai colorate decât cea din buzunarul tău cârpit pe alocuri.
Vreau doar să iubești în liniște orice crezi că merită iubit,
Fără să mă obligi să mă prefac că-mi pasă.
photo credit – Freepik