Întotdeauna am simțit o atracție în direcția culturii orientale, poate din adolescență când am citit prima dată Shogun, o carte pe care am recitit-o mai târziu de încă două ori și încă se numără printre preferatele mele. Am continuat mai târziu cu lecturi scrise de scriitori japonezi precum Murakami, Kenzaburo Oe, Kawabata, Kobo Abe sau Natsuo Kirino. Cartea de astăzi este scrisă de o autoare coreeană, de la care mi-am pus în plan să citesc și romanul Disecție sau Cartea albă.
Vegetariana mi-a plăcut. M-a prins ușor între cele trei versiuni diferite ale aceleeași drame familiale, văzută din perspective proaspete și cu ochi critici îndreptați asupra propriei persoane mai mult decât a celorlalți.
Prima versiune ne povestește despre viața banală a lui Yeong-hye, o soție liniștită și ușor de mulțumit, care își împarte atenția între serviciul său solitar de editor de carte pentru copii și viața casnică alături de un soț mediocru și lipsit de substanță. Traiul lor este dat peste cap complet în momentul în care Yeong-hye ia decizia de a deveni vegetariană.
Odată cu această decizie, modul de raportare al tinerei femei față de tot ce o înconjoară, se schimbă. Presiunile soțului și ale familei care se destramă în jurul ei, nu o pot convinge să își schimbe decizia, care o conduce pe o pantă psihotică unde, în ciuda agitației iscată în jurul său, Yeong-hye își găsește liniștea și sensul.
A doua dimensiune a cărții ni-l prezită pe cumnatul lui Yeong-hye, un artist nemulțumit de viața banală de familie, care își regăsește inspirația și impulsul erotic, prin fanteziile care i se activează analizând situația în care se află Yeong-hye. Calmul, liniștea, încăpățânarea, determinnarea, detașarea pe care cumnata sa o afișează chiar și când este abandonată de soț, starea fizică începe să i se deterioreze și este catalogată ca bolnavă psihic, trezesc în acesta sentimentul de pasiune, dorință, inspirație care îl aruncă, deasemenea pe o pantă descendentă.
A treia dimensiune este dedicată surorii lui Yeong-hye care își părăsește soțul după ce află de obsesiile împinse la extrem ale acestuia față de sora sa căzută în pragul nebuniei dar nu își abandonează sora în mijlocul încercărilor prin care trece. Serenitatea în care este învăluită Yeong-hye, deși se apropie cu pași tot mai mari de o moarte sigură din cauza stilului de viață extrem pe care l-a abordat, ridică întrebări existențiale și surorii sale care realizează banalitatea și lipsa de perspectivă asupra propriei vieți.
Romanul te poartă printre stări complementare și senzații confuze și are un stil aparte, brutal și sec pe alocuri, de a ne arăta inutilitatea unei vieți trăite după așteptările celorlalți. Reci, tăioase dar extrem de intime, cele trei perspective de viață se reunesc și formează un tot unitar.
O carte pe care o recomand pasionaților de trăiri fără menajamente și dornici de idei care-și sădesc lent rădăcini adânci în mintea aflată într-o veșnică căutare.
Cartea se poate împrumuta de pe platforma Bookster sau achiziționa din librării.
Citind articolul si cele cateva file de carte mi-a adus aminte de stilul lui H. Murakami: direct, perturbativ si enervant pe alocuri, cu acea dorinta de a termina lectura cat mai repede, iar o data terminata si pusa cartea pe raft, nu te lasa in pace mult timp, ramai captiv in emotiile romanului. O sa citesc neaparat. Pentru articol, un mare multumesc!
Da, exact, e genul de carte care te bântuie.
Mă bucur tare că ți-am fost de folos!
Că impact îți mai recomand ceva dacă nu ai apucat încă: “Noi, Carnivorii” de Agustina Bazterrica.
Dacă ai nevoie, am și pentru aceasta o recenzie. 😊
Lectură faină!