O carte care începe cu o premisă absurdă și continuă să împingă absurdul tot mai departe, până când te trezești revigorat de la întorsăturile ciudate de situație la care asiști până la final, cu personaje pline de sarcasm și complet luate pe nepregătite în majoritatea punctelor cheie ale poveștii.
Pe scurt: Pam, Marlene, Nancy si Shalisa sunt patru prietene, trecute de prima tinerețe, sătule de soții lor egoiști, comozi și enervant de longevivi, care ajung la concluzia că viața ar fi mult mai frumoasă dacă ar încasa polițele de asigurare și ar scăpa definitiv de „pensionarii” din sufragerie. Numai că planul lor criminal are cam aceeași organizare ca o excursie făcută de rude care nu s-au mai văzut de zece ani și care nu s-au înțeles niciodată unele cu celelalte. Adică nimic nu merge cum trebuie.
Adevărata distracție începe când David, soțul lui Marlene este găsit mort, strivit cu ușa de la garaj și ceilalți trei bărbați presupun că urmează să li se însceneze și lor moartea, mai ales că… surpriză, în ultimii ani au furat aproape zece milioane de dolari de la cazinoul unde lucrează.
Așa că fără să aibă idee, atât soții, cât și soțiile ajung să angajeze același criminal care să le rezolve problema – soțiile își doresc să rămână văduve, iar soții vor să își însceneze moartea pentru a scăpa de mafia indiană care e pe urmele lor. A se remarca că e indiană, nu chineză, nu mexicană, nu nimic, acesta fiind un alt element care ajunge să se declare amuzant.
Sue Hincenbergs scrie cu un umor foarte sec, aproape britanic pe alocuri, genul de ironie care transformă situațiile ridicole în momente memorabile. Personajele sunt savuroase tocmai pentru că sunt imperfecte: panicate, impulsive, uneori incredibil de naive, dar extrem de simpatice. Fiecare conversație dintre ele pare o combinație între casnice de la clubul de bridge și conspirație criminală low-budget.
Cartea are un ritm excelent. Fără explicații inutile, fără pretenții de thriller întunecat. Din contră, își asumă complet haosul. Exact când crezi că planurile au eșuat definitiv, apare o întorsătură și mai absurdă. Un personaj care trebuia să fie mort apare viu. Altul înțelege complet greșit situația. Cineva încearcă să șantajeze pe cine nu trebuie. Și totul escaladează într-un mod atât de comic încât aproape vezi scenele ca într-un film.
Unul dintre cele mai amuzante lucruri este contrastul dintre gravitatea faptelor și energia de „mămici obosite care încearcă să rezolve rapid o problemă”. Femeile discută despre crimă cu același ton cu care ai comenta o ofertă la detergent. Iar soții, convinși că încă dețin controlul, devin ridicoli în anumite momente cheie.
Dincolo de comedie, romanul are și o observație foarte simpatică despre căsnicii lungi, frustrări acumulate și dorința de a simți că încă ai control asupra propriei vieți. Dar mesajele astea nu sunt forțate și povestea nu devine brusc profund filozofică.
E o lectură ușoară și adictivă. Genul de carte pe care o începi și continui să derulezi paginile. O recomand cititorilor cărora le plac poveștile cu personaje excentrice, umor negru, planuri proaste executate cu mult entuziasm și multe răsturnări de situație.