Se auzea în departare sunetul sirenelor de poliție. Sau poate ambulanța. Sabina nu fusese niciodată în stare să le deosebească. Acum i-ar fi placut să știe care variantă din cele două este cea corectă. Se chinuia să își mențină sub control tremurul ca să nu dea de bănuit și totodată era conștientă că un ochi atent ar fi observat maniera ciudată în care era îmbrăcată. Ca o prostituată.
Prefera să fie considerată o curvă care abia a ieșit din tură decât să intuiască cineva că ea este cea responsabilă pentru moartea unui om și pentru întreaga panică creată în hotelul lăsat pe întuneric.
-Ești liber? Vreau să ajung pe strada 18.
Fără să aștepte răspunsul taximetristului, se aruncă în grabă pe bancheta din spate, ținând strâns cu ambele mâini paltonul subțire.
-Da, sunt liber. De fapt asta va fi ultima cursă, apoi mă retrag. Oricum a fost o seară slabă. Comenzi puține și trasee scurte. Și ăsta e cam scurt dar fie, să nu zic că nu am încercat. Mai sunt și seri proaste, e drept, da’ parcă de la o vreme și clienții sunt mai puțini. Ai fost în club 33 în seara asta? și taximetristul o privi în oglinda retrovizoare cu o expresie tâmpă și obosită.
Sabina nu avea nici un chef de conversație dar nici nu își permitea să dea de bănuit. Figura lui fadă nu îi transmitea nimic. Un păr rar și slinos, lipit neglijent de o frunte lată și buboasă sub care se ascundeau doi ochi mici ca de pasăre răpitoare.
-Mda, am trecut și pe acolo o tură dar nu era nimic interesant.
-Aham. Ai văzut ce beznă e pe strada 15? A picat de tot curentul, forfotă maximă. Dai o grămadă de bani să stai la hotel și rămâi pe întuneric, ca-n cavou. Un generator, ceva, să fi avut, e de bun simț la banii pe care îi cer pe noapte. Că mai mult pe noapte se închiriază, că doar nu e vreun punct turistic prin preajmă. Tăvăleli ad-hoc și bărbați dați afară din casă, care au nevoie să doarmă undeva până dimineață. Am avut un amic, a dormit aici doar ca să apuce să se trezească din beție înainte de a se întoarce acasă. Nevastă-sa știa că e de gardă și el se bețivănise cu prietenii… și șoferul începuse să râdă dogit, în rafale înnecăcioase.
-Te rog, condu mai repede și hai să lăsăm vorbăraia. Am o migrenă puternică și nu mă pot concentra.
-O fi de la băutură. Sau de la vreo partidă ratată. Că așa ai față, de curvuliță nesătulă.
Sabina încremeni pe bancheta din spate. Era conștientă de aspectul pe care îl avea la ora aceea dar nu credea că cineva ar fi în stare să puncteze cu atâta lejeritate acest lucru.
-Oprește, n-am nevoie de impresii și păreri nesolicitate. Oprește, n-auzi? Merg pe jos de aici.
-Mergi, pe dracu’. Vrei să te am pe conștiință că te-a violat cineva în vreun gang? Deși nu ești străină de asta. Am nevastă și copii, nu fac păcate d-astea. Stai calmă că nu mă dau la tine. Mă dezgustă genu’ tău dar sunteți cliente bune, uneori singurele care apelează la serviciile noastre noaptea. Te las pe strada 18 și acolo faci ce vrei tu, treaba ta. Nu vreau probleme.
Sabina își muscă buza până la sânge. Îi venea să urle și să-l învețe minte pe țărănoiul ăsta vorbăreț, dar știa că două crime într-o noapte ar însemna deja mult prea mult.
-Nu-s curvă. Doar am făcut o prostie. Atât. Una a fost și am făcut-o de rahat. Voiam doar să fie altfel de data asta, voiam ceva, dar acum orice aș spune pare stupid. Și-s vinovată de ce s-a întâmplat și nici nu mai am cum să o repar și mi-e și teamă. Îngrozitor de teamă să nu fiu prinsă. Să nu se afle. Să nu fiu descoperită. Îmi tot rulează în cap și nici nu știu de ce nu mă întorc pur și simplu să recunosc ce am facut. Că până la urmă asta am facut, am ….
-Strada 18, am ajuns. Fugi și taci dracului din gură. Ți-am zis că nu vreau probleme.
Mașina opri brusc, cu o scârțâitură pe asfalt. Sabina se dădu jos șovăind și nici nu apucă să închidă bine ușa că taxiul și plecase.
-Ce tâmpenie! Ce dracu’ mă apucase? Era cât pe ce să recunosc c-am omorât un om…
Sabina trase adânc aer în piept și își căută cheile dar nici urmă de ele. Gentuța mică nu avea secrete. Găzduia cu greu telefonul, cheile și uneori un ruj sau o țigară electronică. Atât cât era nevoie pentru o ieșire scurtă. Se așeză pe treptele blocului și înțelese că oricât încearca să evite gândul care îi dădea târcoale, știa deja unde își uitase cheile.
Frigul își făcu brusc loc printre picioarele crăcănate, convingând-o să își strângă haina în jurul ei. Până dimineață, în jurul orei 6.30-7.00, nu avea nicio șansă să poată intra în blocul de apartamente și nu avea nici un rost să forțeze ușa de la intrare ori să sune insistent la interfon. În liniștea care domnea pe străduța adormită, ar fi atras prea mult atenția. Rămânea doar o soluție, cea mai convenabilă. Cea care îi dăduse de gândit la momentul la care semnase contractul de închiriere al apartamentului micuț, situat la demisol. Teama că ar putea intra cineva în casă, pe singurul gemuleț care nu avea gratii, cel de la baie. De aceea ținea mereu draperiile negre și groase trase, să nu lanseze idei. Acum părea că aceasta era singura cale de acces pe care o avea la îndemână.
Se uita deznădăjduită la dresurile rupte și se rugă să poată încape prin locul strâmt.
Își trase rochia deasupra coapselor și cu tocul cui al pantofului murdar de noroi, izbi cu putere geamul.