Câți dintre noi am avut parte de copilării fericite sau măcar banale?
Cărui copil îi vin în minte doar amintiri frumoase în care s-a simțit valorizat și iubit și acceptat așa cum este?
Poate mulți, poate puțini. Nu am o statistică clară și nici nu ar avea sens așa ceva pentru că suferința și abandonul nu pot fi contorizate în cifre. Nu simțim la fel, nu ne raportam la fel la pierderile suferite. Pe unii dintre noi durerea ne-a călit, pe alții ne-a învățat să ne ascundem mai bine sentimentele.
Puțini sunt cei care reușesc să răzbată până la noi și în general aceia sunt cei care au experimentat senzații similare în trecut. Dar aceia sunt cei care nu trebuie să ne convingă de nimic, nu trebuie să se chinuie să ne demonstreze că simt la fel, pentru că sufletele care fac click, se înțeleg din priviri. Se completează prin gânduri asemănătoare și vibrează unele în prezența altora.
Cum este să pășești prin viață cu teamă că poate nu ai fost suficient? Părintele este primul adult din viața unui copil. Cel care ar trebui să îi ofere protecție și iubire necondiționată. Cel cu care ar trebui să se stabilească o conexiune dincolo de o obligații și reproșuri. Cel care ar trebui să ne îndrume fără să ne critice fiecare decizie sau să ne amenințe cu abandonul sufletesc.
Sunt părinți care merg până în pânzele albe pentru copii la care, privind din exterior poate am fi tentați să credem că nu merită. Mame care își vizitează copiii în penitenciare unde își săvârșesc pedepse pentru trafic de droguri, tâlhărie sau omor. Dar conștientizează că poate poartă o parte din vină pentru parcursul copilului și dacă totuși se consideră fără de păcat, își mențin decizia din instinct și datorie amestecată cu iubire.
Cele mai mari așteptări față de copil le au familiile cu un nivel mediu spre ridicat, atât material cât și intelectual. Pretențiile cresc din partea acestora deoarece adulții, fie la rândul lor s-au chinuit să își depășească condiția și vor să predea ștafeta, fie se simt frustrați că nu au apucat să realizeze tot ce și-au propus și vor că cineva să compenseze pentru ei.
Familiile cu standarde scăzute sau cu un nivel material la limita subzistenței, nu vor avea ce sa ceară de la copiii lor deoarece nu au niciun fel de reper la care să se raporteze. Nu le este clar nici lor care este sensul vieții nu au cum să aibă pretenția ca propriul copil să exceleze în ceva anume.
Mai există și tipologia părinților mult prea egoiști ca să aloce timp și energie unor copii care le vor pune răbdarea la încercare, fiind mai mereu predispuși să se victimizeze. Cei care nu și-au însușit rolul de părinte și orice provocare nouă îi sleiește de puteri.
Categoriile 1 și 3 sunt cele mai dispuse să capituleze. Fie că afișează o atitudine constant dezamăgită, fie că jonglează cu una complet detașată, copiii lor nu vor avea parte de prea multă susținere de-a lungul vieții. Mereu va exista o scuză sau o explicație menită să puncteze efortul nebănuit și prea puțin apreciat de către odraslele incapabile să întoarcă favoarea.
Ce poate fi mai trist decât să trăiești mereu cu teama că nu vei fi niciodată suficient? Ca la prima greșeală sau în momentul în care alegi alt drum decât cel prestabilit, te vei transforma rapid într-o persoană non grata. Că poți fi dat de o parte dacă nu respecți un tipar, ca și cum nu ai contat niciodată cu adevărat. Că ești tolerat atât timp cât îți dovedești utilitatea și accepți fără să comentezi firimiturile de atenție care ți se oferă.
Sunt părinți care nu trebuiau să fie părinți și ei știu lucrul acesta chiar dacă nu ar fi dispuși să îl recunoască. Sunt cei care dau mai departe un model defectuos de educație și falsă iubire și perpetuează generații întregi de egoism și frustrare căci cei care cresc în umbra toanelor unor adulți inconsecvenți și imaturi vor sparge barierele create doar prin eforturi considerabile și dureri de creștere.
Prefer oricând un adult care admite asumat că nu este făcut să fie părinte decât unul care face copii doar ca să mai bifeze ceva pe lista impusă de o societate care știe mai mult să critice decât să înțeleagă sau să ofere suport.
photo credit – istock