Sunt cărți care te fac să crezi puțin mai mult în oameni. „Întotdeauna diavolul” nu este, cu siguranță una dintre ele.
Donald Ray Pollock ne transpune într-o Americă rurală murdară, săracă și sufocată de fanatism religios, unde violența pare la fel de firească precum mersul la biserică duminica.
Povestea urmărește mai multe personaje ale căror destine se intersectează inevitabil: Willard Russell, veteranul de război traumatizat care încearcă să negocieze cu Dumnezeu pentru a-și salva soția bolnavă de cancer; Arvin, fiul său, crescut într-o lume în care fiecare adult îi oferă o lecție greșită despre viață; predicatori falși care ascund sub masca credinței abuzuri sexuale, crime, pedofilie și mizerie sufletească și un cuplu de criminali în serie care transformă răul într-o rutină cu iz creativ.
Deși romanul abundă în crime, abuzuri și personaje profund defecte, mă hazardez să afirm că nu este vorba cu adevărat despre violență, ci mai degrabă autorul scrie despre răul care se transmite din generație în generație, despre disperare, traumă și despre oamenii care caută sens într-o lume ce pare abandonată de Dumnezeu.
Ce mi-a plăcut cel mai mult este lipsa judecății. Autorul nu încearcă să ne spună cine este bun și cine este rău. Toate personajele sunt simultan victimă și călău, iar acest detaliu face ca povestea să fie cu atât mai tulburătoare.
Stilul lui Pollock este direct, fără artificii, nu înfrumusețează nimic și nu oferă alinare. El reușește să construiască o atmosferă apăsătoare în care simți, încă de la primele pagini, că nimic bun nu urmează să se întâmple. Și chiar nu se întâmplă.
Cartea nu este o lectură confortabilă. Este întunecată, violentă și uneori greu de digerat. Dar este și una dintre cele mai puternice explorări ale naturii umane decadente pe care le-am citit în ultimul timp. E o carte care nu vorbește despre diavoli cu coarne, ci despre răul obișnuit care apare atunci când frica, credința oarbă și disperarea ajung să conducă viețile oamenilor.
O citești repede, o termini greu și îți rămâne în minte mult timp după ultima pagină, în timp ce parcă tânjești după o continuare.