Adina se agita de mai bine de două ore. Se pregătea să plece într-o vizită la o prietenă. Nu menționase la cine. Prima vizită de care auzise Ema vreodată. Inițial, nici nu îi venise a crede. Nu îndrăznise să întrebe dacă o poate însoți și nici maică-sa nu spusese nimic. Părea ciudat să rămână singură în casă. Chiar dacă era vorba de puțin timp.
Adina își trâmbițase plecarea de parcă avea nevoie de încurajări și laude. Mergea să rezolve ceva. I se solicitase ajutorul. Treabă de adulți, nimic din ce ar fi interesat-o pe Ema. Se schimbase dintr-un capot ponosit de casă, într-un taior de stofă vișinie pe care îl purta doar la ocazii speciale și își pusese cizmele cu toc. Își pierdu 20 de minute coafându-și părul și până la urmă plecă cu el tot desprins, dar tapat în moalele capului. Se aranjă în oglindă de parcă urma să participe la un eveniment monden. Ema o privi pe furiș din dormitor, în timp ce își luă sec la revedere, încuie ușa și tropăitul dispăru pe casa scării.
Copila rămase blocată pe hol, în sunet de ușă trântită, într-o casă care devenise brusc prea încăpătoare. Era aproape 7 seara, începuse să se întunece. Taică-su își anunțase prezența pentru o oră târzie. Era ziua unui coleg de serviciu și intenționa să facă tot posibilul să bea și să mănânce pe gratis. Era păcat să nu, ar fi fost ca un afront adus celui care insista să îți facă cinste. Ema știa că cel mai probabil nu va ajunge acasă până dimineață.
Timpul trece greu când nu știi ce ar trebui să faci, așa că Ema își scoase păpușa de sub pat și începu să se joace. Se prefăcea că era învățătoare și urma să îi verifice temele bucății de cauciuc, dar păpușa se încăpățâna să nu răspundă întrebărilor puse și în casă era mult prea multă liniște.
Ceasul din hol ticăia spre ora 22.00. 10 seara cum știa Ema să interpreteze limbile agitate. Simți o senzație acută de foame. Nu mâncase de la prânz. În frigider nu găsi decât un măr și o bucată de brânză. Adina nu gătise și nici nu făcuse cumpărături. Închise frigiderul la loc și își turnă un pahar de apă de la robinet. Chiuveta era plină de vase murdare și se gândi dacă ar fi cazul să le spele. Oftă și le lăsă acolo. Nu mai avea altceva de făcut decât să se schimbe în pijamale și să se culce. Oricum, nici dacă nu ar fi fost singură acasă, nu ar fi învelit-o nimeni înainte de culcare și nici nu i-ar fi citit povești. Luă păpușa cu ea în pat ca să îi țină de urât și lăsă lumina deschisă pe hol. O speria întunericul. Își simțea picioarele reci pe sub plapumă și își dori să adoarmă cât mai repede ca să nu îi mai fie teamă.
Timpul se scurgea anost. Ema își numără în gând zilele până când avea să împlinească 6 ani. Păreau mai multe de o sută. Nu era în stare să le numere fară calendar.
Ridică capul de pe pernă și privi spre hol. Ceasul arăta ora 2, dar pentru ea, timpul rămânsese blocat la momentul în care ușa de la intrare se trântise cu putere. Uitaseră de ea. O abandonaseră așa cum îi spuneau mereu că vor face. Întâi plecase el, apoi ea. Veselă, țopăind pe tocurile înalte. Făcând gălăgie pe gresia uzată, așa cum Ema nu avea voie.
Noaptea nu lăsa să pătrundă nici un zgomot și liniștea de mormânt care se propaga prin pereți, devenise insuportabilă.
Bătaia resimțită în ușa de la intrare o paraliză complet. Ai ei aveau cheie, nu aveau de ce să bată. Apoi o mână șovăilenică încercă yala. Nu nimerise cheia din prima. Abia din a doua încercare. Ușa se deschise larg și Adina intră clătinându-se. Râdea și șușotea cu cineva pe casa scării, care nu se dădea plecat. Ema își șterse o lacrimă de ușurare și strânse în palmă păpușa mică și goală.