Să nu uiți că ai dreptul să spui NU

Am un amic ciudățel. Deși se încadrează relativ lejer în aproape orice context este nevoit să își facă apariția, stilul său de personalitate e unul introvertit. Nu dă niciodată impresia că nu s-ar simți în largul său într-un grup sau situație anume, dar nici nu se chinuie să iasă în evidență. Dar ce m-a intrigat mereu la comportamentul său din sfera socială și mă amuza teribil de fiecare dată, era modul în care își făcea ieșirea din scenă. Brusc, inopinant și fără menajamente. Se ridica efectiv când simțea că subiectul nu îl mai interesează și fără explicații suplimentare, se scuza și pleca.

Oricât de inadecvat sau autist social părea în momentul respectiv, mereu am apreciat puterea sa de a pune punct unei situații care nu mai prezenta interes sau care nu îl mai avantaja.

De câte ori nu am fost tentați să facem același lucru? Ba chiar, împinși la extremă, să ne ridicăm în mijlocul dialogului și să plecăm, poate fără să spunem nici măcar “hai, pa, la revedere”. Cu toate acestea, ceva din interiorul nostru, conștiința noastră socială, nu ne permite decât în situații limită o astfel de manifestare.

Intenția mea nu este aceea de a promova lipsa de bun simt sau anularea completă a diplomației. Ci mai degrabă, cred că este un semnal de alarmă tras în ceea ce privește prea puțina atenție pe care o alocăm stărilor noastre interioare. Disconfort, jenă, rușine, teamă. Toate acele senzații pe care le punem pe pauză din cauza a altor două sentimente copleșitoare: vinovăția și teama de a nu primi validarea din partea celorlalți. Validare care de altfel, 5 minute mai târziu, devine lipsită de importanță. 

Am apreciat întotdeauna persoanele capabille să își puncteze verbal trăirile și impresiile în așa manieră încât chiar și cel mai deranjant adevăr să pară doar o relatare. Dar acest tip de comunicare ia naștere doar după ce înțelegem că nevoile noastre ar trebui să fie mai importante decât ale celorlalți. Că puși în fața opțiunii de a ne simți incomod și a ne trăda pe sine, ar trebui să alegem să îi deranjăm mai degrabă pe ceilalți.

Autenticitatea vine din cunoaștere și asumare. Vine din nopțile pierdute printre gânduri negre, întrebându-ne cum ar fi fost mai bine să procedăm într-o anumită situație care ne-a prins nepregătiți. Vine din capacitatea noastră de a spune “stop”, “nu pot” “nu vreau”, “nu mă interesează”, “nu îmi trebuie”, “nu am timp”. Și toate acestea fără a fi absolut necesar să ne justificăm cu argumente menite să fie contrate.

Mi-a luat ceva timp până am înțeles că cel din fața mea, care insistă să mă convingă să îmi schimb părerea, nu o face din motive pur altruiste. Nimeni nu își consumă atât de mult timp și energie doar pentru a se asigura de binele altuia, câteodată nici măcar persoanele cele mai apropiate, precum părinții sau familia. Întotdeauna există și alte motive în spatele deciziei de a insista. Fie un interes personal, fie dorința de a avea dreptate, fie nevoia de a simți că părerea ta contează.

Au fost atâtea ocazii în care am ales să spun “nu”. La început timid și temător, rugându-mă în sinea mea să nu fiu contrată deoarece argumentele pe care aș fi putut să le aduc ca scuză, nu ar fi trecut de validarea celui din fața mea. Ulterior ferm și ușor agresiv, pregătită de o confruntare care putea sau nu să vină. Și în prezent însoțită de un stil ușor sarcastic și nepăsător. 

E dreptul meu să spun “nu” timpului pierdut într-o manieră care nu mă relaxează, proiectelor care nu mă interesează, invitațiilor care nu mă tentează, presiunilor de a face anumite acțiuni în avantajul altora.

Nu vreau să mulțumesc pe altul în timp ce eu resimt o stare de disconfort și nu cred că acest lucru este egoism, iar dacă o fi, tot nu schimbă nimic în ceea ce mă privește.

Un refuz ferm la momentul potrivit te poate scăpa de multe complicații. De relații care nu te avantajează, de joburi care nu ți se potrivesc, interacțiuni care te secătuiesc de energie, activități care îți perturbă programul sau starea de spirit.

Recunosc că am momente în care mă lupt să nu spun nu din prima încercare. Folosit în exces, riscă să devină mult prea confortabil, dar această reacție vine după ani buni în care am încercat să împac pe toată lumea. Evident nu am reușit, e o bătălie fără sens și cu cât te prinzi mai repede de acest aspect, cu atât mai calibrate devin acțiunile tale. 

Adolescenților le e teamă să spună “nu”. Nu vor să fie judecați sau excluși. Nu vor să pară lași sau conformiști. Așa apar viciile, faptele antisociale, comportamentele deviante.

Am văzut de-a lungul timpului mult prea multe tinere care s-au trezit violate doar pentru că li s-a inoculat ideea că dacă ai ajuns până într-un punct cu partenerul, nu e corect să dai înapoi. Prea multe femei abuzate fizic și emoțional pentru că li se insuflă ideea că o ceartă conjugală este normală, că iubirea înseamnă să accepți și să ierți orice. Prea mulți tineri care s-au trezit cu dosar pensal doar pentru că nu au avut curajul să spună “nu” când au fost puși să supravegheze zona în care se desfășura un furt. Mult prea multe persoane care și-au trăit întreaga viață în umbra veșnicului sentiment de teamă de a nu-i deranja pe cei din jur.

E sănătos să spunem nu din când în când. Uneori poate doar de exercițiu. Să ne putem analiza trăirile interioare în momentul în care o facem. Să ne obișnuim cu stările de disconfort pe care contextul respectiv ni-l oferă. Să experimentăm doar pentru a vedea că în realitate nu se întâmplă nimic rău, ci mare parte a tragediei se află doar în mintea noastră.

Vom obține câteva priviri ciudate, sprâncene ridicate, comentarii mai mult sau mai puțin acide, ne vom război la început cu tentative agasante de a ne schimbă părerea, dar e un pas spre libertate.

Cu timpul această senzație va face parte din rutina noastră zilnică încât nici nu ni se vor mai cere explicații suplimentare, atât timp cât stilul în care prezentăm refuzul este calm, sigur, asumat.

Dar nu trebuie să uităm că dreptul de a spune “nu” vine la pachet cu obligația de a accepta și refuzul celuilalt, fără a pune presiune pe acesta să se schimbe în direcția în care ne avantajează. Sau măcar dacă o facem, să ne asigurăm că gestionăm corect situația…

*photo credit – FreePik