Trăim într-o societate de consum, emancipată și plină de posibilități. Fluxul informațional este mare și adesea greu de digerat. Datele cu adevărat importante devin din ce în ce mai dificil de triat, iar sursele media de unde obținem analize și confirmări se bat adesea cap în cap, lăsându-ne tot mai debusolați și mai confuzi.
Pentru a ne desfășura traiul zilnic avem nevoie de bani și când zic asta nu mă refer la simpla supraviețuire, ci la asigurarea unui nivel minim de confort, atât pentru noi cât și pentru ceilalți membri ai familiei.
Joburile pe care le desfășurăm nu sunt întotdeauna prima noastră opțiune. Atunci când pornim pe drumul selectării unui loc de muncă, lipsiți de experiență, ne mulțumim cu prima oportunitate care ni se oferă. În ultimii 10 ani, numărul tinerilor absolvenți de studii superioare realizate pe bandă a crescut. Joburile limitate pe care le pot accesa îi determină adesea să profeseze în alte domenii decât cel pentru care s-au pregătit în prealabil. Lipsa experienței și a unor pile care să le scurteze căutarea într-o manieră convenabilă, îi pun în situația de a accepta joburi necalificate și prost plătite.
În momentul în care își caută un job în domeniul care îi interesează, de cele mai multe ori nu au șanse reale de a-l obține. Nu îi recomandă nimic anume. Reușesc să treacă de interviuri și testări doar cei care au ceva nativ, asumat și o carismă anume. Cei care se pot mula pe cerințele solicitate în mod intuitiv și o pot face într-o manieră reală, transparentă. Cei care știu să comunice și să se facă înțeleși și plăcuți simultan. Aceia sunt cei pentru care se face o excepție. Și asta pentru că știu să își afișeze potențialul și deschiderea de a învăța rapid noile cerințe, adaptându-se totodată din mers la solicitările jobului și ale echipei deja formate.
Dacă la început aceștia sunt extrem de mulțumiți de ceea ce au realizat și se simt norocoși că li s-a dat o șansă, entuziasmul scade pe măsură ce acumulează suficiente informații ca să înțeleagă cum funcționează lucrurile. De îndată ce potențialul lor crește, cresc și așteptările. Un salariu mai mare, o poziție mai bună, așteptări care nu vin întotdeauna însoțite de ideea de a aloca mai multe resurse mentale și emoționale pentru a-și asigura succesul. Multe sunt doar dorințe în care nu sunt dispuși să investească cu adevărat.
Indiferent că vorbim de un job la stat sau în privat, atât firmele mici, corporațiile, instituțiile bugetare sau orice organizație non-guvernamentală, are un set de reguli și valori după care funcționează. Aparent flexibile și deschise la inovații, ele demonstrează în timp că menținerea pe piața muncii nu s-a realizat asumându-și riscuri inutile sau punând în practică planuri nerealiste. De asemenea, ideile bune pot întâmpină dificultăți de aplicare deoarece echipa care ar trebui să le implementeze nu este pregătită de asemenea schimbări.
Așa că, tânăra speranță se simte la un moment dat captivă într-o bulă restrânsă din care are șanse puține de a evolua. Posturile importante sunt deja luate și pentru a te număra printre cei 1-2% care ar avea posibilitatea de a se strecura în managmentul superior, este necesar ca perioade îndelungate de timp să fii dispus să îți sacrifici viața personală și să îți cenzurezi pornirile individualiste. Și nici atunci nu poți fi sigur de reușită. Așa că angajamentul față de firmă scade cot la cot cu motivația.
Dacă nu te simți stimulat suficient și îți doreșți posibilitatea de a te dezvolta profesional mai mult decât ti se oferă ocazia, următorul pas este acela de a căuta un loc de muncă mai bine plătit și care aparent îți oferă alte posibilități. Ceva unde să simți că te potrivești mai bine și că ai șanse de reușite.
Întrebarea care rămâne este cât timp vei putea să îți menții motivația activă dacă lucrurile se desfășoară mai lent decât te așteptai?
La orice lucru de muncă prestezi, nu poți lucra pe cont propriu, Să faci parte dintr-o echipa care să te susțînă este vital pentru reușită ta și a companiei. Dar pentru asta vei fi nevoit să îți sacrifici anumite porniri individualiste și să vezi imaginea de ansamblu. Pentru cât timp ești dispus să îți consumi energia și puterea creativă, când altcineva trasează liniile de ghidaj și îți coordonează activitatea?
Firmele caută persoane competente și dinamice. Implicate și descurcărețe. Sigure pe sine dar nu arogante. Autonome dar care să nu sfideze indicațiile și ierarhia bine trasată. Deschise la schimbare dar nu lipsite de inițiativă. Dornice de a-și asuma cât mai multe proiecte dar și capabile să le ducă la bun sfârșit într-un timp imposibil de scurt. Un fel de curtezane virgine, timide dar totodată capabile să te domine. Pe scurt, un nu știu exact ce, dar altfel. Un paradox, o utopie, o minciună.
Cu cât devii conștient de capacitățile pe care le posezi, cu atât riști ca motivația la locul de muncă să scadă deoarece înțelegi că efortul depus în slujba altuia ar putea fi folosit în beneficiul tău. Că autonomia de care ai nevoie ca să întreprinzi proiecte noi, o vei avea la îndemână doar când îți clădești propriul set de valori și reguli. Devine dificil să urmezi viziunea altuia când începi să îi vezi fisurile din coajă.
Modul haotic și proasta organizare care se regăsește la mai bine de jumătate din joburile de pe piața muncii, nu fac altceva decât să obosească și să frustreze angajatul. Să îl aducă la un prag al saturației pe care învață să și-l gestioneze în particular, deoarece este dependent financiar de salariul pe care îl primește. De aceea un alt aspect pe care se pune accent adesea la angajare, este reprezentat de gradul de stabilitate pe care candidatul se chinuie să îl afișeze. Nimeni nu vrea să investească într-un nou coleg doar pentru a-l pierde în scurt timp. Este neproductiv și frustrant.
Așa că locul de muncă devine un teren de joacă al intereselor ascunse și al prefăcătoriei. Un loc în care îți desfășori activitatea și ți se întâmplă adesea să mimezi că îți pasă de ce se întâmplă. Un loc în care îți numeri zilele până la salariu și te bucuri de momentele în care eșți lăsat în pace.
În prima parte a vieții, când ai energia necesară să întreprinzi tot ce îți propui și cu puțin noroc, ai și aptitudinile necesare pentru a-ți sublinia potențialul, ești mic, naiv și nesigur pe ține. Mulțumit cu puțin și dornic de a-ți demonstra capacitățile. Ușor de motivat cu un feedback pozitiv și o încurajare, cu ideea că faci parte din ceva măreț la care ai ocazia să îți aduci aportul.
În perioada de maturitate eșți asumat, cu o experiență care te ajută să te poziționezi corect și cu suficient dinamism și voință pentru a-ți atinge scopurile setate. Dar principala motivație e legată de bani sau de posibilitatea de a accesa poziții mai înalte.
Câțiva ani mai târziu, nu mulți la număr, începi să obosești și te izbești de întrebări perturbante legate de scopul și de menirea ta. Un fel de criză a vârstei mijlocii, dar resimțită în plex cu mai multă putere. Abia acum, la vârsta la care ai suficientă experiență să poți gestiona situații dificile și să ai o imagine de ansamblu complexă și realistă, acum când eșți stabil și asumat, îți pierzi din dinamism și energie.
Motivația se lasă așteptată și rigiditatea mentală își face simțită prezența. Este vârsta la care ai nevoie de stabilitate financiară și de recunoaștere a meritelor. Este perioada în care vrei să te simți util și aportul tău să fie important pentru echipa din care faci parte.
Este dificil să te menții activ și flexibil când ideile cu care eşti nevoit să jonglezi vin din partea unor oameni care au mai puțină experiență decât ține, dar au atins un prag important în carieră mult mai repede decât ai reușit tu. Sau când direcția în care se merge este într-o continuă schimbare, schimbare cu care îți este greu să menții pasul.
Să fie de vină contextul sau faptul că nu ai fost capabil să îți joci la timp atu-urile pe care le-ai avut la îndemână?
Care să fie în acest caz soluția pentru a-ți menține motivația la locul de muncă?
Din păcate nu există o rețetă care să se aplice în orice situație. Motivația vine din asumare și din clarificarea propriilor nevoi. Din stabilirea unui drum de la care să nu te abați la prima situație dificilă cu care te confrunți. Motivația autentică este intrisecă, nu poate fi indusă sau insuflată din exterior decât pentru perioade scurte de timp deoarece un efort susținut își găsește resurse doar în interior, nu în acțiunile sau vorbele altor persoane.
Întrebarea care rămâne este – Cum descoperi ce te motivează și de ce?
*photo credit – freepik si adobe stock
Este destul de greu sa iti dai seama cum este mai bine. Si eu am fost in diferite stadii, dar in decursul anilor am avut posibilitatea sa trag anumite concluzii.
Cred ca cel mai bine este sa ramai intr-o pozitie atata timp cat te simti motivat si daca se schimba directia si ajungi sa mergi cu scarba la munca, sa alegi altceva.
Oricum ai privi lucrurile, intotdeauna va fi loc de mai rau sau de mai bine, in fond nu toata lumea stie sa se vanda la interviu si sa vaneze spuma joburilor.
Intr-adevar… si fiecare stadiu are provocarile lui. Dar daca e sa fi invatat ceva e faptul ca este extrem de importanta carisma si flexibilitatea mentala. O siguranta de sine bine dozata si capacitatea de a te simti relaxat si confortabil. Multumesc pentru fredback!