Cu secole în urmă, rolul femeii era altfel structurat. Mai simplu și mai clar. Ea era cea care se ocupa de gospodărie, de copii și nu în ultimul rând se asigura că nevoile soțului sunt îndeplinite. Atât cele fizice cât și cele sexuale. La capitolul emoțional rar se punea problema. Psihicul bărbatului se echilibra de la sine dacă se simțea îngrijit, alintat și avea deplină certitudine că acasă își găsește liniștea și confortul. Partea de conversație pe diferite teme de interes era destinată întâlnirilor cu ceilalți bărbați – religie, politică, sport, investiții sau chiar diverse mondenități la care aveau acces mult mai ușor datorită cercurilor în care se învârteau. Rare erau situațiile când femeii i se oferea ocazia să se afle pe picior de egalitate cu propriul soț, în ceea ce privește prioritizarea nevoilor și manifestarea unor interese care să depășească sfera casnică.

Femeia era privită că o investiție pe termen lung, ea fiind cea de care depindea siguranța și bunăstarea celorlalți membri ai familiei. Această obligație și extrem de mare responsabilitate i se insuflau încă din primii ani ai copilăriei, prin exemplul oferit de propria mama și ancorarea în realitatea limitată a familiei din care provenea.

În timp, lucrurile au căpătat și alte valențe. Odată cu fenomentul de emancipare și cu creșterea numărului de femei care activează pe piața muncii, aceasta a început să aibă tot mai des acces la informațîi și să poată face schimb de idei cu alte reprezentante ale aceleași tagme. Scoțând capul din găoace, a reușit în timp să dezvolte comportamente care îi permită îmbinarea utilului cu plăcutul.

Totuși, când s-au schimbat regulile jocului, femeia s-a trezit prinsă între sarcini multiple și responsabilități care de care mai solicitante, fiind nevoită să facă față și la serviciu și acasă cu brio. Multe dintre reprezentantele sexului feminin și-au însușit taskuri pe care le puteau da la o parte dar educația insuflată și transmisă din generații în generații le-a creat impresia că fără ele, se prăbușește lumea. În plus, presiunea suplimentară venea din nevoia de a demonstra că pot face față cerințelor, că merită să fie considerate egalul bărbatului. Dar să fie oare egalitatea echitabilă?

Dacă vrei să vezi o femeie dedicată familiei sale, înnebunind de griji și anxietate, trimite-o într-o delegație pentru câteva zile în timp ce soțul rămâne acasă cu copiii. Va pleca după ce, cu câteva zile înainte, își va rula mental toate scenariile posibile. Va lăsa bilete cu indicații peste tot și haine pregătite pentru toată săptămâna. Va spăla înainte toate rufele și va lăsa casa curată lună, că să compenseze pentru lipsa sa. Va găti șapte feluri de mâncare și va face cumpărături pentru a se asigura că nimeni nu va suferi de pe urma absenței sale. Va da mesaje cu indicații și va suna pentru a se asigura că lucrurile sunt pe făgașul normal și când va reveni acasă, în loc să se odihnească și să se bucure de cei dragi, se va forța să reorganizeze gospodăria care a căpătat un alt aer în lipsa ei.

Ceea ce ea refuză să accepte este faptul că și fără această încărcătură fizică și mentală, membrii familiei ar fi supraviețuit. Poate nu cu mâncare gătită sau haine curate în fiecare zi, dar cu siguranță ar fi reușit să o scoată la capăt fără a-și periclita integritatea corporală și mentală.

Nevoia de a te simți veșnic util, obosește și creează frustrări. Când te simți principala responsabilă de aspectul spațiului intim, de frigiderul care trebuie să conțină mereu toate produsele preferate de către cei ai casei, de hainele care trebuiesc spălate, călcate și poziționate astfel încât să fie la îndemâna tuturor, te transformi treptat, într-un gardian al bunului mers al lucrurilor în gospodărie. Alertor al celor neregulamentare. Critic acerb al proiectelor întârziate sau eșuate, de care ajungi să te ocupi personal pentru că doar așa crezi că lucrurile vor fi duse la bun sfârșit,calitativ și în timp util.

Reversul medaliei este acela că rezultatul dorit va întârzia să apară. Membrii familiei se vor eschiva de la sarcinile alocate, chiar dacă vor fi nevoiți să audă pe fundal toate nemulțumirile verbalizate. E varianta cea mai comodă și practică și în scurt timp nici nu îi vor mai alocă atenția solicitată pe acest subiect. Până la urmă contează rezultatul final – mâncarea caldă, vasele spălate, firmiturile adunate și rufele curate, obținute  cu un disconfort minim.

Partea cu adevărat interesantă intervine abia acum. Ani întregi dedicați familiei, uneori în detrimentul dezvoltării personale sau profesionale, alteori alergând în mai multe direcții  pentru a se menține pe linia de plutire atât la serviciu cât și acasă, sunt șterși instant cu buretele la prima replică plină de nerecunoștință precum “Să știi că nu te-a pus nimeni” sau “Nu ești singura femeie care gătește și spală când vine de la serviciu, nu văd motiv să te plângi constant.”

Valorizarea pe care femeia o caută e umbrită brusc de constatarea faptului că toată energia și timpul consumat pentru a le oferi confort și siguranță celor dragi, sunt minimalizate fără drept de apel. După ani de zile, când copiii pleacă de acasă și bărbatul e obișnuit să nu mai asculte văicărelile de pe fundal, femeia descoperă că nu știe cum să se simtă utilă… și pentru cine.

Stilul impus după care și-a clădit întreaga viață o strânge ca într-o menghină și nu îi mai dă posibilitatea de a întrevede și alte modalități de a aborda situația sau de a-și desfășura activitatea zilnică, riscând să rămână blocată între treburile casnice, ajunse detestabile și senzația constanța că nimeni nu i-a apreciat vreodată efortul.

De-a lungul timpului, dacă facem o analiză amănunțită a cuplurilor care au în spate ani buni de conviețuire și compromis, putem sesiza că femeile care și-a dedicat întreaga viață punându-se la dispoziția celor din familie, sunt în fapt cele considerate inutile. Perseverența cu care și-au bifat sarcinile constant, ani de zile, a ajuns să fie considerată o normalitate, motiv pentru care obiecțiile și comentariile nu sunt luate în seamă.

De asemenea, în cazul femeilor casnice, timpul alocat treburilor în gospodărie este mult mai mare și activitățile capătă o altă amploare. Închise adesea între patru pereți, înconjurate doar de copii și mai rar de prietene cu care să refuleze, realizează mult prea târziu că decizia de a se poziționa pe ultimul loc, nu este încununată de lauri cum se așteptau. Pentru că mereu există și varianta femeilor care reușesc să ducă în paralel atât un serviciu care le asigura un venit stabil și o oarecare independența financiară și gestionează cu succes și treburile casnice. Poate nu la fel de meticulos sau nu fără ajutor, dar mereu vor fi aduse în discuție ca și factor de comparație pentru momentul în care femeia casnică începe să își plângă de milă. 

Ne place să ne considerăm de neînlocuit și un personaj important în viața celorlalți, dar dacă am fi sincere cu noi înșine, am recunoaște că într-un fel sau altul, lucrurile își continuă cursul normal și fără să ne sacrificăm propria persoană.

La final de drum, dacă realizările noastre se rezumă la adoptarea unei tehnici speciale de împăturit rufele sau faptul că reușim din prima încercare să frământăm un cozonac și singură bucurie în sufletul acrit de nemulțumiri este dată de momentul în care soțul duce gunoiul fără scandal sau copilul își aduce aminte de ziua noastră, poate chiar am acceptat cu ușurință să jucăm rolul secundar în propria noastră viață.

*Photo credit – freepik si adobe stock

2 Replies to “Riscul unei vieți inutile  – femeia și limitările auto-impuse”

  1. Adevarat si trist in acelasi timp, insa asta e lumea ce ne-o asternem la picioare.
    Oricat ai discuta cu aceste femei, aceleasi decizii iau, lumea lor si-o conduc dupa bunul plac si consecintele este firesc sa si le asume.

Lasă un răspuns