– recenzie carte –
Editura: Litera
An apariție: București 2019
Nr. Pagini: 400
M-am tot învârtit printre cuvinte dar dacă ar fi să recunosc fără menajamente, nu am reușit să mă bucur de această carte, cum m-am aventurat să cred în momentul în care m-am decis să o aleg ca următoarea lectură. Pur și simplu nu a reușit să îmi trezească interesul în ciuda faptului că am căutat detalii care să ma determine să zăbovesc mental și emoțional în mijlocul poveștii.
Povestea este simplă. Jude Farraday este o mamă extrem de implicată în viața celor doi gemeni ai săi – Mia și Zach, atingând cu ușurință pragul obsesiv și extrem de obositor al femeii veșnic prezente în activitățile zilnice ale celor doi adolescenți. Cea care din umbră își construiește mental viitorul copiilor și-i imaginează în diferite scenarii sumbre și își consumă toată energia încercând să anticipeze toate neajunsurile și piedicile, pe care este dispusă să le răzbească de una singură doar ca să se asigure de un parcurs lin și încununat de succes pentru odrasele sale. Soție de chirurg renumit, Jude deține un statut social și resursele materiale aferente, care îi permit să pună în practică acest tip de parenting devenit singura ei ocupație zilnică.
“Fusese criticată că era un părinte care ținea prea strâns frâiele, că își controla prea mult copiii, dar ea nu știa cum să nu facă asta. Din clipa în care decisese să devină mamă, fusese o bătălie epică. Sarcina fusese dificilă, mereu îndoielnică și fusese condamnată la aproape șase luni de odihnă la pat. Fiecare zi în care stătuse întinsă în patul ăla, imaginându-și copiii, își închipuise totul ca pe un război, ca pe o luptă de voință.”
De cealaltă parte a baricadei se află Lexi, copilă plimbată până la vârsta de 15 ani prin centre de plasament, cu o mamă decedată în urma unei supradoze și cu un tată pe care nu îl cunoaște. Cu ajutorul asistentului social care se ocupa de cazul său, Lexi descoperă o mătușă bătrână și uitată – Eva, dispusă să o ia în grija sa. Pentru prima dată, viața în rulota bătrânei este organizată și Lexi are parte de iubire și susținere.
“Lumea ei fusese mereu periculoasă, incertă, o corabie îndreptându-se spre bancurile de nisip. Crescuse mai mult singură, printre străini, un copil sălbatic al timpurilor moderne, luptându-se pentru orice dumicat și pentru un pic de atenție, neprimind niciodată îndeajuns nici dintr-una, nici din cealaltă. Dăduse uitării mare parte din toate acestea, dar când încerca – când unul dintre psihologii oficiali o obligau să încerce – își amintea că îi fusese foame, că fusese udă, că întinsese mânuțele după o mamă care era prea drogată ca să o audă sau prea vlăguită ca să îi pese. Își amintea cum uneori stătuse zile în sir într-un țarc de bebeluși, plângând, așteptând să își amintească cineva de existența ei.”
Destinele celor trei adolescenți de unesc datorită unei situații contextuale – frecventarea aceluiași liceu. Timp de aproape trei ani, Mia și Lexi devin cele mai bune prietene și ulterior între Zach și Lexi se înfiripă o poveste de iubire puternică și pasională, cum par a fi toate poveștile de dragoste la vremea adolescenței.
Lucrurile iau o întorsătură căreia i se încearcă a i se oferi o notă de tragicism – pe fondul consumului de alcool, în drum spre casă de la o petrecere, cei trei pierd controlul mașinii și Mia moare. Forțată de împrejurări, Lexi fusese șoferul de serviciu, motiv pentru care este nevoită să suporte ulterior pedeapsa cu închisoarea.
Familia Farraday se destramă, mai ales că Jude este cea care constant îngreunează comunicarea între toți cei implicați. Punctul comun al acestei familii, rămâne Grace, fiica lui Lexi și a lui Zach, născută în penitenciar și dată în custodia tatălui și a bunicii paterne.
După săvârșirea pedepsei, Lexi încearcă să își recupereze fiica, motiv care redeschide răni vechi și dorințe de răzbunare.
Mult așteptatul final se încheie clasic, cu iertare și colaborare, cu asumarea trecutului și îmbrățișarea unui viitor incert dar plin de speranță, cu sentimente mai bune și maturizări grăbite.
“Dintre copaci se auzi un râset, iar Jude se simți cuprinsă de o pace profundă. Se înșelase în tot acest timp, fiica ei era aici, cu ea, în interiorul ei. Fusese mereu aici, chiar și atunci când fusese prea suferindă ca să o poată căuta. Dar venise timpul să își ia rămas bun.”
Am acordat atenție primelor 50 de pagini, pe parcursul conturării personajelor dar când povestea a început să se desfășoare, singura modalitate de a parcurge toate cele 400 de pagini, a fost să o lecturez pe diagonală.
Drama pe care autoarea a intenționat să o schițeze mi s-a părut fadă și superficială, multe evenimente lipsite de sens care nu fac altceva decât să transforme povestea într-o telenovelă adolescentină ieftină.
Este primul roman pe care îl lecturez de la această autoare și pentru că nu mi se pare corect să îi pun o etichetă după o singură încercare, pe viitor voi aborda încă un roman al scriitoarei, dar cel mai probabil va dura o perioadă destul de lungă înainte să mă încumet să o iau de la capăt.