Tot mai des suntem puși în situația de a primi feedback și uneori, mai rar ce-i drept, ni se solicită o părere legată de anumite acțiuni și aspecte pe care cei din jurul nostru le-au concretizat.
În general oamenii sunt interesați să își exprime punctele de vedere și mai puțin să le ia în considerare pe ale celorlalți. Emiterea de impresii sau judecăți de valoare vine dintr-o nevoie ascunsă de a face o diferență, de a conta pentru cei din jur. Dar uneori impresiile care ne sunt împărtășite, nu au efectul scontat. Deși majoritatea dintre cei care le oferă au tendința să creadă că este absolut necesar să aibă ceva de spus în ceea ce ne privește, reacția cu care se confruntă riscă să îngreuneze procesul de comunicare.
Este dificil să primești un feedback negativ și este nevoie de foarte mult autocontrol și capacitate de a separa lucrurile pentru a ajunge în punctul de a înțelege că acest schimb de idei nu ar trebui să fie neapărat un atac la persoană, ci doar să puncteze un aspect care merită lăudat sau care ar putea fi îmbunătățit.
Feedback-ul negativ are puterea de a bloca comunicarea sau de a o transforma într-o ocazie de a acumula frustrări față de persoana care ni-l transmite. Mai rar poate fi privit ca o oportunitate de a schimba ceva în bine deoarece nu am fost crescuți în acest spirit. Cel al recunoașterii greșelilor sau a acceptării ideii că mereu e ceva de îmbunătățit.
Nu este exclus nici ca momentul recepționării unui feedback pozitiv să se dovedească a fi un factor blocant în comunicare, mai precis să nu permită activarea vreunei reacții. Pentru cei care consideră că au acționat cu mărinimie, poate deveni frustant să observe că laudele oferite nu ne flatează sau nu ne gâdilă orgoliul așa cum era de așteptat.
Axați pe aceste reacții de moment, foarte puțini reușesc să ia în calcul faptul că fiecare dintre noi avem alt tip de personalitate și ne-am confruntat cu experiențe de viață diferite în drumul nostru spre propria dezvoltare.
Cei care nu au avut parte în copilărie de încurajare și sprijin din partea părinților și persoanelor apropiate, se confruntă cel mai des cu un blocaj, mascat printr-o lipsă de reacție atât în fața laudelor cât și a criticilor.
Dacă aceste persoane au rămas blocate emoțional în punctul în care tânjesc după confirmare și nesiguranța de sine le determină majoritatea reacțiilor, un feedback negativ nu face decât să le întărească ideea că sunt niște ratați, iar un feedback pozitiv nu are cum să fie apreciat la adevărata sa valoare.
Capacitatea de a asimila ideea că acțiunile lor merită lăudate, pare o glumă sau o exagerare, deoarece de-a lungul timpului li s-a repetat și demonstrat în mod constant că nu sunt buni de nimic. Astfel, încurajările primite riscă să-i blocheze și mai mult și să îi forțeze să reacționeze inadecvat, fie contestând feedbackul pozitiv, fie trecându-l cu vederea, ca și cum acesta nici nu ar fi fost menționat.
În cazul în care ne regăsim în situația de a oferi laude unei persoane care, în ciuda lipsei de încurajare și suport, a reușit prin forțele proprii să realizeze diferite proiecte și este destul de conștientă de parcursul pe care l-a avut până în prezent, ne vom lovi fie de o aroganță nedisimulată, fie de o tăcere greu de interpretat sau uneori de un simplu “merci” pe care acesta nu simte nevoia să insiste.
O persoană care nu mai tânjește după confirmarea altora deoarece a pierdut prea mult timp așteptând să fie valorizat și în lupta sa axată pe dezvoltarea personală, a devenit pe parcurs conștientă de atuu-urile pe care le are, va privi cu scepticism orice tentativă de laudă din partea altcuiva. Automat i se vor declanșa mencanismele de apărare, ale cărui scop în cazul de față este acela de a identifica motivele ascunse pentru care este lăudat.
Să fie oare încurajat deoarece doza lui de indiferență față de anumite activități sau poziționarea sa rezervată față de altele, să fi fost percepută ca nesiguranță de sine? Ori deoarece lauda oferită are ca scop mobilizarea pentru a depune tot mai mult efort în direcția așteptată? Sau poate această manifestare reprezintă o formă de lingușeală de pe urma căreia va fi nevoit să ofere ulterior ceva la schimb?
Tendința individualistă actuală și modul în care suntem forțați să ne desfășurăm în ritm alert și improvizând din mers activitățile zilnice, ne-au clarificat de mult anumite așteptări pe care ceilalți le au de la noi. Am învățat cu greu, uneori la modul dureros, că nimeni nu ne susține și încurajează fără un scop clar definit și dacă acesta nu există la momentul respectiv, cu siguranță, pe parcurs, se va ivi ocazia să ne demonstam abilitățile în scopurile trasate de către cei care ne-au dat aripi. Timpul și energia investite în persoana noastră își vor cere la un moment dat drepturile și atunci când nu ne vom simți confortabil să spunem “da”, vom atrage implicit un feedback negativ.
Trăim într-o societate în care fiecare dintre noi are minim o părere despre orice aspect cotidian și libertatea de exprimare este adesea greșit interpretată, deoarece ne determină să trăim cu senzația că este necesar să opinăm deschis, chiar și atunci când acest lucru nu ne este solicitat. De ce am crede că judecățile noastre de valoare sunt cu adevărat importante? Cum selectăm când este cazul să le luăm pe ale altora în seamă și când nu?
Este dificil să separăm lucrurile. Să alegem sfaturile bune fără a fi complet de acord cu persoana care ni le oferă. Să acceptăm modalitatea în care cineva își expune viziunea în care crede, fără a-i analiza defectele și eșecurile suferite.
Avem tendința de a accepta feedback-uri, fie pozitive, fie negative, doar de la persoane pe care ajungem să le cunoaștem îndeajuns încât să le admirăm într-o oarecare măsură și din păcate devine din ce în ce mai greu să descoperim în jurul nostru persoane pe care să le considerăm un model de viață. Afișăm o anumită transparență și vrem să părem împăcăți cu alegerile noastre dar de fapt de multe ori ne e teamă ca cei din jur să nu se prindă că nu avem nici un plan concret, că ne ghidăm după instincte și decizii de moment.
Personal, am avut parte de feedback situat pe toate scalele, de la dezastruos la extraordinar și în afară de mici satisfacții de moment, nu există nimic mai mult de asimilat. Nu este indicat să luăm ca sisteme de valori aceste momente de slăbiciune umană în care ne este gâdilat orgoliul, deoarece este posibil ca persoanele din partea cărora le primim, să nu se ridice la nivelul așteptărilor noastre mentale și emoționale și la finalul acestei aventuri, ghidajul pe care ni-l oferă să fie lipsit de impact.
Părerile pozitive împărtășite au rolul de a ne apropia, de a ne face să simțim că aparținem unui anumit grup în care încurajarea, munca în echipă, sinceritatea, transparența și implicarea sunt apreciate. Dar care este miza? Pentru cât timp este valabilă înțelegerea tacită? Suntem într-o continuă mișcare și ceea ce este de actualitate azi, poate fi depășit mâine. Prieteniile de ieri pot deveni vagi cunoștiințe în viitorul apropiat. Planurile pe care le punem la cale pot schimba vieți sau pot destrăma relații. Munca în echipă poate da rezultate faine sau poate activa nevoia de competitivitate.
Lucrurile se schimbă și a păstra un minimun de distanță emoțională nu are cum să dăuneze. Decizia de a nu pune extrem de mult accent pe relațiile contextuale din care facem parte sau de a nu ne ghida după feedback-urile primite, poate reprezenta adesea o alegere înțeleaptă.
*photo credit – Freepik
Ca de obicei, un articol foarte interesant!
Multumesc mult! 😊