Editura: Polirom
An apariție: Iași 2020
Nr. Pagini: 329


Câteodată îmi dau seama că nu citesc suficient de mulți autori români și rău fac. Stilul în care o mare parte dintre aceștia reușesc să transpună ideile și să-și împărtășească amintirile marcante cu un iz ironic și uneori detașat, te ajută să te regăsești cu ușurință între filele unui astfel de roman.

Diana Bădica este una dintre acești autori români. Povestea pe care o creionează este cea a Ioanei Negrilă, o copilă crescută la începutul anilor 90 într-o familie care la prima impresie pare ca multe altele. Doi părinți care conviețuiesc împreună fără a știi exact de ce, traiul post-comunist care își pune amprenta pe destinele dezorientate și mentalitățile limitate ale unor adulți lipsiți de perspectivă.

Pata de culoare a acestei povești o oferă Florinel, fratele Ioanei, născut cu hidrocefalie într-o societate în care copiii cu handicap erau prea puțin înțeleși și familiile prea puțin susținute în chinul lor zilnic.

Boala lui Florinel își pune amprenta pe întreaga copilărie a Ioanei iar moartea acestuia, patru ani mai târziu, într-un centru de plasament unde fusese dat pentru îngrijire paliativă, produce o ruptură atât în familia disfuncțională a Ioanei, cât și în modul în care Ioana alege să se raporteze mai departe la evenimentele prin care o poartă viața.

Cu o capacitate fantastică de a creiona personaje tipice care ne forțează să ne aducem aminte de vecinii, prietenii de familie, colegii cu care am copilărit, autoarea trezește cu ușurință sentimente ambivalente, care ne poartă de la amuzament la dezgust, de la vinovăție la teamă, de la rușine la revoltă. Întâmplările de viață, relațiile interumane, modul de interacțiune și raportare la o societate în schimbare, neasimilată și neînțeleasă, crează contextul favorabil de reamintire a vremurilor de mult uitate.

Ioana crește și o dată cu trecerea timpului, lucrurile se schimbă în jurul ei. Câteva noțiuni rămân constante. Durerea pentru pierderea neînțeleasă a lui Florinel, senzația de invizibil și incomplet sădită în suflet încă din copilărie, convingerea că toate familiile sunt disfuncționale și clădite pe frustrări și dezamăgiri.

Și pe lângă toate acestea, Tudor, colegul de clasă cu care Ioana continuă să mențină legătura și la maturitate, fiind singurul reper tangibil pe care îl poartă în suflet ca un reminder a ceea ce a fost și ce ar fi putut să fie.

O carte pe care o recomand celor care nu se jenează să-și reamintească ipocrizia, uneori falsitatea, durerea, neputința, confuzia și inconsecvența trăită în copilăria unui sistem politic incapabil să dezvolte oameni sau să măcar să îi protejeze la nevoie de propriile porniri.

Lasă un răspuns