Kim Liggett – Anul de grație

Editura: Litera

An apariție: București 2019

Nr. Pagini: 313

Într-un ținut îndepărat unde regulile lumii civilizate nu se pot regăsi decât într-o formă incipientă, viața femeilor din comunitatea Garnet este dificilă și plină de reguli discriminatorii, pentru a perpetua stilul docil și maleabil în care sunt crescute. Supuse unui ritual extrem de riscant în care multe fete își pierd viața, integritatea corporală sau sănătatea mentală, în pragul vârstei de 17 ani, acestea sunt izgonite și escortate de către paznici înarmați, pentru a locui în sălbăticie timp de un an de zile, anul de grație.

Ritualul are ca scop eliminarea presupusei magii, astfel încât tinerele care reușesc să se întoarcă acasă, să își poată îndeplini cu succes rolul de mame docile şi soții devotate bărbaților care le-au decis soarta în prealabil. Fetele care nu reușeau să convingă niciun pretendent să le revendice, riscau ca la întoarcere să fie trimise la munca câmpului sau pe post de slujitoare iar cele care nu reveneau acasă, abăteau blestemul asupra întregii familii, care era nevoită să-și alunge fetele mai mici din comunitate, pentru a-şi regăsi echilibrul.

Pe lângă foamete, frig, prezența animalelor sălbatice, pericolele sporesc în ținuturile sălbatice unde braconierii le pândesc pentru a le vâna, deoarece legenda spune că trupul acestora conține puteri magice, tămăduitoare sau capabile să abată blesteme grele dacă sunt prelucrate sub formă de poțiuni.

Tierney are dubii încă de la început că este vorba de vreo magie pe care fetele sunt nevoite sa învețe să o controleze, dar tentativele ei de a le ajuta pe celelalte fete să înțeleagă dedesubturile unui pelerinaj plin de pericole al cărui scop este fie pe de-o parte obținerea unei soții traumatizate și resemnate în fața cerințelor impuse de un patriarhat rigid, fie pe de altă parte, să încurajeze traficul cu poțiuni miraculoase, devin bătălii periculoase.

Prinsă între trădare și ură, între teamă, furie și violență, lupta lui Tierney începe ca una de supraviețuire dar pe măsură ce descoperă minciunile pe care este cladită întreaga societate, își permite să exploreze dragostea, adevărul și dorința de a schimba regulile jocului.

Cartea este scrisă într-un ritm dinamic și țese o poveste interesantă, cu valențe distopice care m-a relaxat și mi-a menținut interesul până la final. O recomand nu doar ca o lectură de weekend, ci ca pe o carte cu înțelesuri ascunse despre societatea actuală și modalitățile în care patriarhatul găsește mereu o cale de a-și menține influența și a trage foloasele de pe urma sexului slab, fie forțat, fie convins să abandoneze dorința de libertate și independență.

Lasă un răspuns