Încă din stadiul de embrion, resimțim aprig nevoia de iubire și tandrețe. În copilărie ne ghidăm pașii după persoana care ne oferă cel mai mult din timpul său și tânjim să ne știm apreciați și în siguranță.

Ne spunem adesea că nu putem să ne simțim pe deplin fericiți sau împliniți până nu identificăm acel partener care să ne ofere constant senzația de iubire și înțelegere. Ne hrănim cu filme și cărți care tratează povești de amor pasional, tumult și dorință, relații în care iubirea depășește toate obstacolele și cei doi protagoniști, greu încercați de soartă, ajung să rămână împreună. Și cam acolo se închieie periplul, cu genericul de final. Puține scenarii se încumetă  să investigheze și ce se întâmplă după ce se lasă cortina.

Visăm la relații în care celălalt să nu aibă ochi decât pentru noi, să avem senzația, adânc înrădăcinată în suflet, că într-o încăpere plină de oameni, gândurile și privirile noastre se întrepătrund perfect și că orice fisură care apare în platoșa rezistentă a acestei iubiri nemaiîntâlnite, poate fi rezolvată prin înțelegere și comunicare. Prin atenție, răbdare și dovezi constante de iubire.

Câți dintre voi ați avut vreodată parte de o relație în care pasiunea extrem de puternică era capabilă să vă mistuie pe dinăuntru? În care distanțarea fizică și certurile adesea pornite din nimic, să se resimtă ca un capăt de lume? Probabil majoritatea, mai ales în perioada primelor încercări de a descoperi iubirea.

V-ați pus vreodată întrebarea unde ar duce o astfel de relație în care zvâcul constant, iubirea tumultoasă, marcată inițial de un grad de gelozie care ne-ar flata și care ulterior ar putea crește până la gradul de obsesie deranjantă, ne-ar putea afecta dezvoltarea personală și traiul de zi cu zi?

Între pasiune nebună și obsesie bolnavă există un pas extrem de mic.

O relație în care cei doi ajung să considere că reprezintă totul unul pentru celălalt este o responsabilitate care devine încet-încet greu de suportat. A fi iubit de cineva pentru care orice altă activitate capătă un iz de plictis dacă nu te include, pune o mare presiune pe tine, când vei decide, după un timp, să acorzi atenție și altor persoane sau să îți oferi șansa de a te bucura de propria intimitate.

Este dificil să gestionezi sentimentul de vinovăție care ți se insuflă în momentul în care lipsa ta crează depresie, tristețe și apatie celui care în timp a devenit dependent emoțional de ceea ce îi oferi.

Fie că ai parte de un partener care îți dă tot timpul dreptate, fie de unul ajuns în stadiul în care  te contrează constant dacă se simte neglijat sau respins, traiul alături de cineva care solicită constant dreptul la atenția ta și implicarea ta, reprezintă o încărcătură emoțională mult prea mare.

Este adevărat că stă în natura umană ca de multe ori să optăm pentru partenerii care nu sunt dispuși să ne aloce extrem de mult timp și atenție. Considerăm provocatoare o anumită doză de indiferență și inconsecvență în acțiuni și manifestări, deoarece ne dorim să demonstrăm  că suntem suficient de interesanți încât să ajungem să îi captăm pe deplin atenția celui vizat și   pentru că nesiguranța pe care o resimțim adesea, nu ar face față unui refuz. Așa că insistăm de parcă în acceptul celuilalt stă întreaga noastră recunoaștere și singura sursă de validare pe care o avem la îndemână.

La fel este de adevărat că în majoritatea cazurilor nu știm să apreciem relațiile frumoase care rulează pe fundal, pe care le catalogăm ca neinteresante doar pentru că nu ne provoacă constant frustrări emoționale, riscând să pierdem din vedere un aspect foarte important –  timing-ul acestor manifestări.

Una este să te alimentezi din filme și să visezi la o comuniune perfectă spirit-trup cu un partener căruia alegem să îi atribuim calitățile care să corespundă nevoilor și așteptărilor noastre, alta este realitatea pe care o descoperim după ce trece perioada de grație.

La fel cum un alt aspect vizează vârsta la care pretindem un astfel de relație pasională. A avea de la partener așteptarea de a pierde nopți întregi de dragul tau, de a fi veșnic fascinat de ceea ce ai tu de oferit și povestit și de a nu-și dori nimic altceva decât să își petreacă timpul în compania ta, este acceptabil pâna la vârsta la care obligațiile maturității își fac apariția. Programul încărcat de lucru, copiii, datoriile, existența unui părinte suferind în familie, boala sau neputința, anulează aceste așteptări. Dacă ele continuă totuși să se manifeste, reprezintă un semn grav de stagnare mentală și emoțională.

Nu suntem concepuți pentru a fi veșnic fascinați de o singură persoană, pentru că acest lucru ne-ar împiedica să ieșim din bula noastră de confort și să avem deschiderea de a ne dori mai mult de la viață.

O relație intens trăită poate pune frâu, de asemenea, oricăror alte preocupări de ordin carieristic. Este dificil să te axezi pe dezvoltarea ta personală când trebuie să ții pasul cu o relație care își consumă toate resursele și îți ocupă cea mai mare parte din timp iar fără proiecte pe cont propriu, în timp, viața de cuplu are de suferit.

Atracția în cuplu nu se menține activă doar din punct de vedere fizic și sexual, ci are nevoie de stimulare mentală, provocare intelectuală, uneori distanțare fizică și încurajarea de a-ți dezvolta anumite abilități care să îți alimenteze pasiunile și interesele. Avem nevoie de informații și experiențe noi pentru a susține o conversație interesantă și în relațiile durabile este extrem de necesar acest aspect.

E drept, iubirea prezentată în cărțile de dragoste și ecranele cinematografice trezește în noi nevoia de adorație și adrenalină dar flăcările pasiunii mistuiesc totul în cale și ne lasă adesea goliți de emoții pozitive și dorința de a încerca din nou.

Cele mai intense povești de dragoste se termină abrupt și atrag după sine urmări dureroase. Lasă în suflet impresii greșite despre cum ar trebui să decurgă o relație și setează uneori, pentru următorul partener, așteptări nerealiste, dar acest aspect cred ca merită de departe un articol separat.

*Foto credit – Unsplash – Nathan Dumlao

5 Replies to “Pasiunea nebună sau iubirea de carton”

  1. Un punct de vedere interesant si explicit, Cred ca fiecare am avut momente cu trairi puternice, insa acum depinde si cum se interpreteaza acest “foc”, cat de mult vrei sa-l alimentezi inainte sa pierzi controlul.

    Sa stii ca imi place tema aleasa, abia astept sa vad ce mai scoti din palarie.

Lasă un răspuns