Trăim în era digitalizarii unde devine din ce în ce mai ciudat să afirmi că nu deții un smartphone sau că unul din scopurile tale supreme nu este acela de a schimba televizorul actual cu un smart tv. E greu de crezut că timpul liber nu implică vizionarea de emisiuni și filme și că până în prezent nu deținem sau nu avem în plan achiziâionarea unei console pentru a ne juca în voie shootere în rețea sau ultima versiune din FIFA.

Adesea statutul social este determinat de numărul și calitatea gaget-urilor pe care le deținem. Viața noastră nu își poate desfășura cursul normal dacă nu avem la îndemână astfel de dispozitive care să ne mențină informați și ocupați.

Ne petrecem mare parte din timp, atât la serviciu cât și acasă, cu ochii fixați în ecrane și atunci când nu o facem, gândul nostru este captiv tot printre știrile citite, e-mail-urile de la muncă și rețelele de socializare care ne ajută să bifăm mare parte din nevoia noastră de socializare.

Ne creștem copii pe fugă, prinși între deadline-uri și conversații apatice și cel mai mult răsuflăm ușurați când avem parte de un moment de liniște departe de ei. Dar un copil nu își va petrece mult timp singur, acaparat de jucării, lego sau puzzle-uri, cărți de colorat sau lecturi interesante, dacă nu va desfășura aceste activități împreună cu un adult iubitor și bucuros să participe la aceste aventuri.

Majoritatea părinților împart propriul telefon cu copilul încă din primii ani de viață. Ajung să i-l pună la dispoziție ori de câte ori cel mic devine agitat sau plictisit. Fiecare adult susține cu tărie că nu va pica în această capcană de îndată ce va avea copii, dar trezindu-se în rolul de părinte își dă seama că nu poate bifa constant nevoia de atenție a celui mic și pentru a-și menține sănătatea mentală și fizică, are nevoie din când în când de o pauză.

Copiii din ziua de azi se nasc cu o predilecție spre tehnologie. Creierul lor fraged este stimulat mult mai devreme și mult mai intens față de generațiile de acum 50-100 de ani în care multe din activitățile la care copiii luau parte, se desfășurau în gospodărie sau pe câmp, în liniște sau printre zgomote repetitive. Numărul mare de stimuli la care îi supunem încă din primele săptămâni de viață, au ca scop calmarea frustrărilor personale.

Ne e teamă să nu descoperim că cel mic nu s-a dezvoltat corespunzător din punct de vedere cognitiv, fapt pentru care plusăm cu stimularea acestuia ca să nu pară că nu ne-am ocupat suficient de el. Încercăm să ne potolim sentimetele de vinovăție datorate oboselii, plictiselii sau stărilor de depresie pe care le resimțim când ritmul vieții noastre este dat peste cap,  recompensând copilul cu gageturi și fel de fel de jocuri pe care acesta nu le înțelege sau de care nu se poate bucura cu adevărat, pentru a ne trata unele neajunsuri din propria copilărie sau alteori pentru a demonstra celor din jur cât de implicați suntem în viața copiilor noștri.

Îi impingem spre jocurile pe telefon sau consolă, îi uităm în fâța desenelor animate cu orele pentru că ne simțim depășiți și frustrați de situația în care ne regăsim. 

Necesitam timp liber de la o viață agitată, un serviciu solicitant sau o relație defectuoasă. Câteodată vrem să ne auzim doar gândurile fără să fim întrerupți de zgomotul făcut de altcineva și e normal, doar că în societate actuală nu mai e timp de gânduri și tihnă. 

Astfel, încet-încet le creăm nevoia de gageturi și le alimentăm această stare care devine un substitut al afecțiunii și atenției după care tânjesc în mod normal. 

Ne promitem zilnic că ne vom redresa emoțional și vom profita de mai mult timp în compania lor, dar acest lucru se concretizează prea rar sau prea târziu.

Cu fiecare an care trece, crește nevoia lor de tehnologizare și de iluzia pe care o trăiesc într-o lume în care orice eroare poate fi corectată cu două click-uri și orice final poate fi schimbat cu un restart. Ne bucurăm că îi ținem aproape, dar suficient de ocupați cât să nu ne deranjeze, liniștiți, mulțumiți fără a depune un efort suplimentar.

Utilizarea gageturilor pentru relaxare și distracție devine greu de combătut. Ce am putea oferi la schimb care să pară la fel de atractiv? Propunerile cu care venim ulterior, măcinați de vină și speriați că ne-am îndepărtat prea mult unii de alțîi, nu mai au impactul dorit.

Afecțiunea după care cei mici tânjeau a fost înlocuită de aplicații smart care simulează interesul și stimulează dorința de aventură. Aplicații care oferă copilului posibilitatea de a fi orice își dorește, de a fi apreciat și acceptat indiferent de stilul, personalitatea, gradul de inteligență sau aspectul fizic pe care îl are. Jocuri care te acceptă și dacă nu excelezi la matematică sau dacă nu îți place baschetul. Chiar și dacă nu îți iubești sora mai mică sau uneori, de stres sau comoditate, faci pipi în pat. Un joc nu are nevoie decât de o prezență fizică căreia îi poate aloca cu ușurință un întreg univers.

Cum ar putea părintele să contracareze în această bătălie devenită nedreaptă? Terenul pe care l-a pierdut atunci când copilul ar fi vrut să fie considerat cel mai important punct de interes, este greu de recuperat.

Nu te poți trezi la vremea adolescenței că îți dorești să te bucuri de timp de calitate cu propriul copil. Că vrei să mergeți împreună la pescuit sau în excursii tematice, la teatru, film sau poate chiar să vă petreceți o seară friguroasă într-o ceainărie unde să schimbați impresii.

Distanțarea de copil se instalează treptat, în timp, cu fiecare moment în care nu avem chef de povestirile lui de la grădiniță, de temele pe care nu le înțelege, de durerile pe care le resimte atunci se ceartă cu colegul de bancă sau când fata de care s-a îndrăgostit naiv nu îi dă atenție. Ne înlocuiesc treptat laptopurile, telefoanele și consolele care au veșnic timp de alocat celor care se simt singuri și este vina noastră că suntem la fel de prinși în lumea on-line încât nu reușim să observăm acest lucru.

Bătălia nu este pe deplin pierdută, dar este nevoie de multă răbdare și consecvență ca să trezim în copil interesul pentru alt tip de activități, când stilul nostru este acela de a fi delăsători și neimplicați.

Poate de aceea, înainte de a-i blama pe cei mici că nu sunt dispuși sau capabili să renunțe la a-și petrece timpul conectați on-line, ar fi cazul să ne analizăm cu atenție propriul comportament. Relațiile se clădesc în timp și orice ruptură care se produce, necesită efort, implicare și consecvență și mai presus de toate, ne obligă să ne schimbăm obiceiurile proaste și mentalitatea individualistă.

*photo credit – Freepik

Lasă un răspuns