Există o tăcere care nu înseamnă liniște. E o tăcere care apasă, care se instalează adânc în oase, în piele, în gâtul în care lacrimile se opresc înainte să iasă. E tăcerea femeii care strânge din dinți și face.
Face pentru ceilalți. Pentru copii. Pentru partener. Pentru părinți. Pentru colegi. Pentru vecini. Pentru gura lumii. Și o face… fără să spună că îi displace, că nu are chef, că nu e de acord. De ce? Pentru că „așa trebuie”. Pentru că a fost învățată să nu deranjeze, să nu ceară prea mult, să nu devină prea sensibilă, prea dramatică, prea slabă.
Dar în spatele acestei forțe aparente se ascunde o greșeală majoră: confundarea sacrificiului cu iubirea. Strângerea din dinți cu loialitatea. Tăcerea cu tăria.
E tăcerea și resemnarea mamelor și bunicilor noastre. A tuturor femeilor care nu au cunoscut cu adevărat liniștea, mulțumirea, respectul. Care nu au știu că se poate și altfel, nu doar să doară.
Durerea ținută înăuntru nu e uitată de corp. Durerea tăcută nu dispare. Se mută. Din suflet, în stomac. În spate. În migrene. În insomnii. În iritabilitate. În boală. În frustrări acumulate. Corpul ține scorul. „N-am fost ascultată” se transformă în „mă simt singură, deși sunt înconjurată de oameni”.
Când într-o zi cedezi, șocul e cu atât mai mare. Nimeni nu pare să înțeleagă sau să accepte noua ta versiune, pentru că nu e în avantajul lor să facă acest lucru.
Timpul trece și ne expiră tuturor termenul de valabilitate., așa că poate e vremea să pui în practică ceva ce tot ai amânat:
Să vorbești. Să te oprești. Să te pui pe tine prima. Nu e egoism, e supraviețuire.
Să spui „mă doare” nu e slăbiciune. E curaj.
Să spui „nu pot acum” nu e nepăsare. E respect pentru tine.
Nu e prea târziu să-ți auzi propria voce. Viața nu îți dă aplauze pentru cât de mult ai strâns din dinți, dar îți redă echilibrul când înveți să te asculți. E mai bine să îi deranjezi pe cei din jur decât să repeți aceeași greșeală făcută de femeile din viața noastră pe care nu am reușit niciodată să le înțelegem pe deplin.
Poate azi e ziua în care scrii un mesaj pe care l-ai evitat.
Sau în care spui „nu” acolo unde spuneai „da” doar ca să nu superi.
Și dacă cineva e surprins, deranjat sau dezamăgit că nu mai ești „ca înainte”? E cel mai bun lucru care se putea întâmpla, înseamnă că, în sfârșit, încep să te vadă. 😉
Photo credit Freepik