Prima carte pe care o parcurg de la Petronela Rotar care are o structură și o abordare mult mai profesionistă decât cele anterioare… o schimbare evidentă, datorată noi sale direcții în sfera profesională, unde reușește să îmbine cu blândețe și precizie activitatea terapeutică cu propria sa experiență personală.
Deși cartea tratează teme importante precum traumele copilăriei, suferința, conștientizarea, acceptarea, toate cu efecte puternic vizibile în comportamentul adult ulterior, stilul pe care autoarea îl aplică este direct, plin de empatie, asezonat cu anecdote și poezii personale care vin să susțină anumite trăiri dificile care se luptă să-și găsească vindecarea.
Mi-a plăcut faptul că această carte nu este un ghid propriu-zis. Nu rezonez cu așa ceva. Nu este de asemenea nici foarte bine structurată, căci autoarea face cu rapiditate trecerea de la un subiect de discuție la altul, iar notele personale conferă un farmec aparte. E mult mai ușor să rezonezi cu povestea cuiva, să identifici supape sau puncte comune când ai ocazia de a analiza în paralel propria ta experiență, fără temerea de a fi judecat pentru vulnerabilitatea pe care o resimți în anumite momente.
Scopul cărții este cumva acela de a puncta că nu există o cale magică de a asimila trauma, la fel cum nu există o scurtătură spre echilibrul emoțional de care avem cu toții nevoie, ci pentru fiecare dintre noi există metode diferite și perioade mai lungi sau mai scurte de timp în care învățăm modalități noi de raportare la nivel cognitiv. O carte de folos pentru cei care tatonează timid subiectul propriei vindecări și care au nevoie să se simtă înțeleși într-o atmosferă destinsă.