Mia și Finn achiziționează o casă victoriană, abandonată de 30 de ani și cu ultimii bani se decid să o renoveze. Proiectul se dovedește a fi extrem de costisitor și epuizant, cu atât mai mult cu cât Mia gestionează o sarcină cu risc și o relație extrem de dificilă cu socrii săi.

Descoperirea unei camere ascunse în pod, care adăpostește șapte valize în care șapte cadavre mici stau contorsionate lângă movile de hăinuțe atent conservate, generează un șoc și Mia riscă să își piardă atât viața, cât și pe cea a fiului său nenăscut.

Prinși în vâltoarea investigațiilor criminale, ale asaltului presei care îi hăituiește, cuplul ghinionist este forțat să se mute provizoriu acasă la părinții lui Finn, unde tensiunea capătă amploare.

În paralel, ne familiarizăm cu povestea morbidă a copilului care a crescut și trăit în familia care obișnuia să îl folosească pe post de momeală pentru a prinde alți copii și a-i închide în podul casei unde sunt supuși unor torturi chinuitoare și ulterior uciși.

Secretele tronează peste tot, de la trecutul dubios al socrilor, acum bolnavi și disperați să devină personajele principale în viața nepotului pe care Mia îl evită, fiind puternic afectată de crimele odioase care o bântuie, până la viața dublă pe care Finn o gestionează de ani buni, cu fosta sa iubită cu care are și un copil.

Pentru a completa tabloul macabru, Mia investighează cazul pe cont propriu și descoperă un garaj închiriat într-o zonă abandonată, plin cu și mai multe valize…

Cine este criminalul, care este motivația pentru crimele objecte de care se face vinovat și cum poate Mia opri această nebunie?

Un thriller psihologic intens, plin de suspans și întorsături neașteptate, cu o intrigă care se desfășoară într-o atmosferă încărcată. Răsturnarea de situație de la final vine pentru a ne reaminti că traumele familiale și educația la care cineva a fost supus din copilărie, are rădăcini adânci și cel mai probabil nu se va opri la a afecta o singură generație.

Lasă un răspuns