Am finalizat și cel de-al doilea volum din În cercul fiarei și abia așteptam să îmi fac timp să vă povestesc despre această experiență literară pe care am savurat-o.
De la început menționez că prefer filmele fantasy sau cu elemente science fiction în locul scrierilor de acest fel. Spre exemplu, nu aș putea niciodată aprecia mai mult scrierea lui Tolkien (deși am citit-o) în locul scenariului bine reprezentat din Stăpânul Inelelor sau Hobbitul și nici nu m-aș fi încumetat să parcurg vreodată o carte în genul Avatar, fără să caut mai degrabă să vizionez pelicula cinematografică (în cazul în care există). De ce? Pentru că astfel de povești, în mâna unui regizor bun, prind viață și au mijloacele necesare de a se contura impecabil, mult mai sugestiv și atractiv decât reușește uneori autorul de romane SF. Repet, nu e o generalizare, ci doar o preferință.
Revenind, am vrut să parcurg cartea Cezarinei mânată de interesul promisiunii descoperirii unei lumi complet noi și nu am niciun fel de regret, deși cred că ar fi un material bun și pentru o ecranizare.
Primul volum, Promisiuni de sânge, m-a aruncat direct în mrejele unei lumi fantastice, în care mocnește un conflict latent și unde personajul principal, Slievi, sora viitorului Înscăunat de drept – Urza, acceptă să îl ajute pe acesta să impresioneze poporul de la care are nevoie de validare, printr-o dovadă de curaj fantastică, pe care acesta era incapabil să o genereze singur. Ce ar fi putut oferi un spectacol mai bun decât uciderea unui Kirb, făptură agilă și însetată de sânge, incredibil de dificil de capturat și aproape mortală în cazul unei întâlniri neplanificate?
Uciderea kirbului lasă în urmă doi pui flămânzi și neajutorați cu care Urza defilează la întoarcerea în Grumz, doi pui pe care se dovedește că nu îi poate stăpâni sau atinge, ba chiar îi povoacă o reacție alergică puternică, fiind obligați să rămână în grija lui Slievi, izolați împreună într-o cameră din turnul palatului.
Slievi își asumă natural acest rol de mamă-substitut, deși devine din ce în ce mai conștientă de modificările fizice pe care le suferă prin aceasă comuniune cu cei doi pui de kirb – pielea începe să capete o nuanță argintie, devine mult mai puternică și agilă, capacitățile sale de regenerare se intensifică, iar o foame de sânge o macină uneori pe interior.
La auzul veștii existenței puilor de kirb, locuitorii Munților Sarzei dau fuga și îl amenință pe Urza cu un posibil război pentru care acesta știa foarte bine că nu are resursele necesare de a face față. Singura care se opune predării puilor este Slievi. Aceasta măcelărește muntenii veniți la castel și ulterior fuge rănită împreună cu puii, căutând adăpost în Crituc, unde Melano, urchemistul, reușește datorită leacurilor sale, să o pună pe picioare.
Lumea creată de Cezarina împrumută din lumea noastră noțiuni de bază, dar capătă alte forme, fantastice, pentru care este nevoie de nume, denumiri și ocupații potrivite tărâmului Fireni, o lume magică în care orice este posibil și fiecare personaj creat are o poveste în spatele căreia se ascund două versiuni – cea dată de provenieneță atribuită datorită abilităților fantastice pe care le posedă și cea în care fiecare are o voință proprie și o motivație ascunsă care îi poate determina uneori să își renege menirea.
Slievi rămâne ascunsă o bucată de timp, încercând să își protejeze puii, dar nimic nu este ceea ce pare. Războiul dă târcoale, sarzii amenințând falsa liniște din teritoriile împădurite de la poalele munților, o molimă (Morb) care se răspândește rapid, omorând tot în calea sa, pare să fie creată de mâna lui Melano care trage foloase de pe urma acestui eveniment, Urza se dovedește a fi un conducător laș și ușor de manipulat de către sfătuitorul său Ikode, hrivarul, un fel de mag înțelept care îți poate îndeplini anumite dorințe, dar prețul pe care va trebui să îl plătești se va dovedi întotdeauna prea mare.
În tot acest vacarm se remarcă încă două personaje definitorii pentru povestea noastră – Lamitt, un individ frustrat de proporțiile sale fizice reduse, care se perindă alunecos pe lângă Slievi, dornic oricând să sacrifice orice pentru a deveni un bărbat adevărat și Novare Faruz, oblicitorul, un fel de justițiar incoruptibil, care are ca drept partener un sarcopt, un parazit-căpușă, atașat de capul său, cu scopul de a inhiba sau stimula anumite senzații umane.
Faruz își dorește să îl prindă pe cel care este vinovat de răspândirea morbului, salvând totodată tărâmul de această molimă. Apropierea sa de Slievi complică lucrurile, ajungând să fie prins între sentimente de atașament pe care nu le poate procesa și gestionarea faptului că puii de kirb au posibilitatea de a vindeca oamenii atinși de morb.
Cum se va desfășura întreaga poveste fantastică și care este finalul acesteia, rămâne să descoperiți voi. Ceea ce vă pot spune este că autoarea a folosit întregul armament litarar din dotare pentru a se asigura că nu ne plictisim pe parcursul acestei aventuri și nu anticipăm exact care este deznodământul.
Personajele sunt atent creionate. Mi-a plăcut mult faptul că nu avem de-a face cu personaje strict pozitive sau strict negative. Cezarina le-a conturat în așa fel încât fiecare deține atât părți bune, cât și trăsături de caracter îndoielnice, suferă de remușcari sau sunt conduși de aroganță, furie sau pasiune, iar lupta lor interioară se asezonează perfect cu cadrul de poveste creat aproape de la zero.
Totodată, am apreciat glosarul explicativ al termenilor folosiți și harta teritoriilor, la fel cum regăsești în operele lui Tolkien sau George R.R. Martin, căci pe lângă explicațiile clarificatoare oferă și un aer de autenticitate suplimentar.
O carte care m-a surprins plăcut și al cărui final ușor incert, m-a bucurat mai mult decât dacă lucrurile s-ar fi terminat cu bine sau dacă personajele ar fi avut ocazia să își încheie toate socotelile, anulând tensiunea cu care mă obișnuisem. Mi-a plăcut, mai vreau, aștept cu interes următoarea poveste.