Primul gând care mi-a venit când am început această lectură, a fost gustul intens amărui lăsat de un alt roman al autoarei – Lizoanca, o carte care mi-a plăcut fantastic, atât de mult încât mi-a rămas în minte fixată ca un amalgan de senzații, trăiri și realități lugubre, care s-au potrivit perfect cu modul meu de raportare la realitatea problemelor sociale ce ne rămân adesea ascunse.
Speram, cumva, să regăsesc ceva din Lizoanca și în Paturi oculte, dar stilul abordat e complet diferit, la fel și povestea creionată.
Vă spun din start că nu mi s-a părut o lectură facilă și am jonglat de multe ori cu ideea de a o abandona din cauza modalității exagerate de a despica firul în patru și a da amploare unor detalii ce, la final, se dovedeau a fi complet nesemnificative, atât pentru deznodământul poveștii, cât și pentru creioanarea personajelor principale.
Avem de-a face cu o studentă, Flori, provenită dintr-o familie destrămată, cu o mamă care, plictisită de relația de familie, fuge cu un sărăntoc din Spania, ținând cu tot dinadinsul să pară reinventată și un tată absent și mânat de dorința de a deveni actor, deși soarta nu îi permite decât apariții penibile în scenete de cartier. Flori nu excelează la învățătură și am apreciat subtilitatea cu care inclusiv autoarea o desconsideră, iar singurul său gând este de a trece prin viață, identificând prin București, paturile misterioase, făurite dintr-o livadă de roșcovi, despre care fata se chinuie să adune detalii care să susțină misticismul ascuns în spatele unor povești uitate, iar tot ce se desfășoară pe fundal, inclusiv propria sa maturizare, este strict legată de îmbinarea cu fantasmele creionate în timpul somnului în aceste paturi magice.
Pe de altă parte, Lev, personajul masculin al poveștii, este un librar dornic de cunoaștere, dar limitat contextual, prins de asemenea în mrejele paturilor construite din roșcovii magici, iar întâlnirea dintre cei doi nu face altceva decât să amplifice nebunia identificării acestor paturi în care, dacă te culcai, erai transpus în mijlocul pădurii de roșcovi, unde te confruntai cu propriile temeri și dorințe ascunse, care la trezire se reflectau prin schimbări fizice vizibile. Totodată, patul inducea o atracție sexuală puternică cuplurilor care alegeau să îl împartă, detaliu ce putea fi folosit în avantajul proprietarului, așa cum era și cazul superficialului Lev.
Cum ajunge Flori să intre în această buclă mistică și ce semnificație a avut pentru mine acest tumult de idei?
Am analizat modul în care Flori descoperă prima dată taina paturilor după ce, adolescentă fiind, locuiește o perioadă la mătușa sa. Atunci încep viziunile și au loc transformările mistice de care Flori ajunge să sufere întreaga viață și să o determine să caute în cadrul interacțiunilor viitoare, aceste detalii mistice cu care se hrănește obsesiv. Mi-a fost imposibil să nu consider acest detaliu ca un debut clar de schizofrenie, boală care se agravează cu fiecare an care trece și pe care autoarea a îmbrăcat-o într-o mantie mistică, plină de povești, sexualitate frugală și transformări accentuate fizice și psihice.
Autoarea a reușit să ascundă în spatele tuturor poveștilor ideea de inutilitate în fața trecerii timpului. Întrebările existențiale nu își găsesc cu adevărat răspuns niciodată, iar dorința ascunsă de a lăsa ceva în urmă după moarte, e doar un gând naiv ce nu ia în calcul futilitatea și egoismul omenirii.
Tratată la rece, cartea m-a determinat să apreciez inventivitatea autoarei, modul în care a jonglat cu multiple povești și detalii care să conducă în același punct, dar simultan, acest stil amețitor, sadovenian, m-a încărcat cu aspecte irelevante, plictisitoare, demodate. Este genul de carte pe care este necesar să o parcurgi în paralel cu alte lecturi, căci dacă ai nevoie de acțiune, schimbări de situație, elemente psihologice și personaje la care să regăsești vlagă și speranță, va fi dificil să te consideri satisfăcut.