La final de 2024 am rugat-o pe fiică-mea să mă ajute să duc la bun sfârșit o provocare pe care o văzusem de curând rulând pe Facebook – selectarea a doisprezece cărți cumpărate cu mult timp în urmă (2-3-4 ani), câte una pentru fiecare lună a noului an, care să fie citite pentru oferi o șansă și romanelor care au prezentat cândva un interes, dar apoi au fost sufocate de noile cărți și abandonate în bibliotecă.
Cartea despre care vă povestesc astăzi este cea pe care am despachetat-o pe data de 01 ianuarie și recunosc că m-a luat prin surprindere deoarece nici nu mai țineam minte că am cumpărat-o la un moment dat, cu atât mai puțin de ce.
Nu sunt mare fană a autorului deși, cu mulți ani în urmă, era la modă cartea sa – Dragostea durează trei ani, care la momentul respectiv mi s-a părut interesantă ca abordare, căci căutam adesea asemănări cu Bruckner care îmi plăcea încă de pe atunci, dar am descoperit după două tentative eșuate de lectură, cu stilul lui Matt Haig, pe care îl agreez, dar nu prea rezonez cu intriga creionată..
Revenind, cartea nu e rea, doar că nu am simțit că e pentru mine. De ce?
Ei bine, povestea aduce în prim plan, aparent, chiar pe autorul cărții, care își imaginează un parcurs fantezist al vieții sale, în căutarea soluției pentru nemurire. Stresat de boala părinților săi, plictisit de cariera sa ca gazdă a unui chemical-show, unde invitații își dau acordul pentru a fi drogați și puși în situații dificile, proaspăt recăsătorit cu Leonore, o asistentă medicală cu pretenții intelectuale, sexy și mult mai tânără și ulterior cu două fetițe mici care îi schimbă perspectiva asupra vieții, Frederick începe să fie obsedat de ideea de a-și amâna pe cât mai mult posibil, moartea.

Călătoriile inițiatice în care se îmbarcă împreună cu Ruby, fiica mai mare, în vârstă de 12 ani, îi poartă pașii în toate colțurile lumii și îi oferă acces în culisele șamanilor, doctoranzilor de la Oxford, Laboratoarelor de cercetare medicală din Ierusalim, psihanaliștilor renumiți, specialiștilor în anatomie patologică, iar variantele propuse de către aceștia vizează clonări, intervenții la nivel genetic, salvarea conștiință pe hard-disk, transfuzii de sânge pentru reîntinerire, toate pentru a descoperi OMG – abreviere atribuită în mod ironic ideii de Om Modificat Genetic.
Cartea este plină de ironii și analize științifico-absurde și jonglează în mod constant cu nevoia umană de a se simți suficient de important pentru a beneficia de o păsuire din partea morții.
După ce analizează și elimină mare parte dintre variantele propuse (nu mai menționez extrem de scumpe și intrigant de accesibile pentru cineva care practic mai mult consumă decât produce), Frederik se decide asupra transfuziei sanguine de la tineri donatori, puternici și sănătoși.
Ceea ce îl face să se simtă revigorat pentru o perioadă scurtă de timp, ajunge rapid să îl împovăreze pentru că vârsta de 60 de ani este una provocatoare, mai ales atunci când crezi să stăpânești dreptul de a decide cât să trăiești. Astfel, în urma unui transfer, Frederick se îmbolnăvește de hepatită iar ficatul său obosit de abuzurile din anii tinereții, cedează, omorându-l cu brutalitate.
Deși am apreciat ironia și recunosc că în sinea mea m-am bucurat de sfârșitul tragic al acestui personaj arogant, nu pot spune că am rezonat cu această carte. În schimb, am apreciat informațiile medicale, filozofice și științifice folosite de autor pentru a da credibilitate planului ales de acesta pentru a amâna moartea, care deși sunt variate, sunt extrem de accesibile, scrise pentru publicul larg.
Per total, i-am acordat o notă de 2.5 din 5 și …aștept cu nerăbdare să descopăr cartea lunii februarie, care sper să îmi placă mult mai mult.
