Sarah și Adam, aparent cuplul perfect. Ea, avocată de drept penal, recunoscută în breasla sa, el, autor de romane, care nu a mai reușit să scrie nimic de patru ani.
Relația celor doi este distantă în ciuda aparențelor. Ea muncește prea mult, el se preface să scrie la casa lor de vacanță din pădure. Dinamica de cuplu ia o întorsătură complet ciudată când Kelly Summers, chelnerița cu care Adam are o aventură, este găsită înjunghiată de 37 de ori în patul acestuia din casa de vacanță.
Adam neagă că el ar fi făptașul deși probele par să indice acest lucru, iar Sarah, dovedind o capacitate fantastică de a separa lucrurile, alege să își reprezinte soțul în instanță. Lucrurile se complică când se descoperă că victima era însărcinată la momentul crimei și în urma autopsiei sunt identificate trei tipuri de ADN diferit pe corpul acesteia – unul aparținând lui Adam, cel de-al doile soțului ei – Scott, polițist de profesie, iar cel de-al treilea rămânând nedescoperit până la final.
Sarah își canalizează energia pentru a descoperi cine este cel de-al treilea partener sexual al victimei și cum afectează trecutul dubios al lui Kelly ca individă acuzată de moartea primului său soț, situația din prezent, toate acestea în timp ce este nevoită să gestioneze emoțional trădarea la care a fost supusă și apariția soacrei sale care îi critică orice decizie.
Nu mă așteptam să îmi placă, dar modul în care este construită povestea și introduse în scenă personajele care au toate ceva de ascuns, alianțele care se crează și se dezbină până la final și intriga în mijlocul căreia este prins Adam, hrănit cu frânturi din investigație care îl determină să își piardă cumpătul și să evadeze, înrăutățindu-și situația, m-au ținut în priză până la final, dornică să îmi confirm teoria pe care mi-o clădisem mental despre identitatea și motivația criminalului.
O lectură ușurică, dar antrenantă, în stilul Freidei McFadden de care m-am bucurat într-una dintre zilele acelea mai libere de sărbători.