Cartea asta e mind-blowing și e abia primul volum din această serie de trei. Un SF extrem de inteligent construit care poate fi accesibil oricui chiar dacă la o primă impresie pare greu de digerat în anumite momente din cauza informațiilor cu caracter științific din domeniul fizicii aplicate, cuantice, moleculare, nanotehnologiei, astronomiei, dar prezentate în asemenea măsură încât povestea pe care acestea se bazează menține un interes activ și o curiozitate feroce.

Povestea pornește în China anului 1967, unde Ye Wenjie asistă la uciderea publică a tatălui său, om de știință obligat să-și renege cercetările, fiind considerat un reacționar care pune în pericol sistemul comunist și la umilirea mamei sale, forțată să își acuze propriul soț pentru a supraviețui.

Fiind considerată suspectă din punct de vedere politic din cauza provenienței sale familiale, Ye Wenjie se retrage în creierii munților Hingan, devenind una dintre sutele de tineri care lucrează și conviețuiesc în cadrul Corpului de Producție și Construcție Mongolia Interioară, ocupându-se în principal de defrișarea pădurilor pentru industrializarea lemnului. Întâlnirea cu un reporter ecologist cu tendința de a contracara sistemul, atrage asupra ei atenție nedorită. Datorită studiilor sale este cooptată într-un proiect național a cărui proveniență secretă poate pune în pericol întreaga rasă umană. Locația – Baza Coastei Roșii, unde Ye Wenjie trece rapid de la Departamentul Transmisiuni la cel de Monitorizare, ajungând să facă parte din proiectul care vizează demonstrarea existenței unor forme de viață extraterestră.

Când primește un răspuns din spațiu ca drept raspuns la semnalele lansate cu ajutorul construcției unei antene parabolice imense care utilizează puterea solară pentru a amplifica semnalul, Ye Wenjie încalcă regulile și invită extratereștii să cotropească Terra, convinsă fiind că umanitatea nu se va face bine niciodată și doar o forță externă va putea distruge și recladi o cultură.

Când, ani mai târziu, fiica sa se sinucide în mod inexplicabil, la suprafață iese o conspirație deplasată pe care nimeni nu o înțelege pe deplin.

Wang Miao, cercetător în domeniul nanomaterialelor primește, de asemenea, un mesaj amenințător, sub forma unui cronomentru în scădere care îi amenință finalul dacă nu renunță la cercetările pe care le desfășoară. Astfel ies la iveală morțile nejustificate ale diferiților oameni de știință chinezi care refuzaseră să facă acest lucru.

Disperat să înțeleagă ce se întâmplă, împreuna cu detectivul de poliție Shi Qiang, tânărul geniu matematic – Wei Cheng și cu ajutorul resurselor puse la dispoziție de Armata de Eliberare a Poporului, Wang Miao descoperă un joc de realitate virtuală, denumit Problema celor trei corpuri, care furnizează subtil detalii despre civilizația Trisolarienilor, poporul ce urmează să atace Pământul peste 400 de ani atunci când navele de război vor ajunge în galaxia noastră.

Polulația Terrei ajunge să fie împărțită în două mari tabere – una care abia așteaptă ca extratereștii să preia controlul și cei care conștientizează că invadatorii nu vor dori să împartă teritoriul cu pământenii, mai ales după secolele de trai haotic desfășurat în medii neprielnice.

Modul în care este construită sacadat acțiunea, introduse personajele cu motivațiile ce le determină acțiunile, fenomenele aparent inexplicabile care capătă sens când sunt explicate științific, precum și intriga care antrenează cititorul în povestea despre care încă nu știu cum se va termina, m-a convins complet să vreau să parcurg cel de-al doilea volum. Revin cu detalii, evident.

Lasă un răspuns