“Gândul a tulburat-o. S-a corectat spunându-și că prietenia lor data de dinainte de a avea copii… Și despre ce anume discutau ei pe-atunci? Și, de altfel, când Maxime mai trăia, vorbeau ei oare numai despre copii? Bineînțeles că nu. Atunci? Laetitia a înțeles că, înainte, exista între ei o complicitate care astăzi le lipsea. Constatarea a întristat-o, dar mai mult decât propriile-i regrete tânăra femeie a constatat că tragedia care se abătuse peste prietenii săi crease un abis între ei. Un abis care nu va mai fi niciodată depășit. Nefericirea este ca o povară care, spre deosebire de fericire, nu se împărtășește cu nimeni.”
Haideți să vă creez cadrul perfect pentru o dramă care își extinde brațele lungi peste două familii tinere, pe care le împinge în pragul nebuniei și le remodelează întregul sistem de valori într-un ritm lent dar apăsat, ca un zid de nepătruns, construit cărămidă cu cărămidă, aplatizate cu forța pe care doar ura o poate genera.
Avem la dispoziție următoarele ingrediente: Două cupluri vecine, care locuiesc în două vile asemănătoare dintr-o suburie pariziană – David & Laetitia Brunelle și Sylvain & Tiphaine Geniot. Cuplurile nu doar că sunt de vârstă apropiată, cu gusturi comune și doar un gard viu care să le despartă, ci mai mult de atât, au doi băieți de aceeași vârstă – Milo și Maxime.
Cum se duc pe apa sâmbetei șapte ani de prietenie la cataramă? De complicități și secrete ascunse? Cu un accident care se finalizează cu moartea micuțului Maxime. Lăsat nesupravegheat câteva minute, micuțul alunecă de la fereastra camerei sale, sub privirile îngrozite ale Laetitiei, care nu reușește să îl salveze, deși se afla în curtea vecină la începutul acestui scenariu.
Vinovăția Laetitiei este alimentată și de învinuirile pe care Tiphaine i le aruncă în față, mai ales după ce simulează un accident similar în care Milo, fiul Letitiei risca să piară în același mod, și pentru care mama sa reușește să se mobilizeze mult mai eficient.
Înmormântarea lui Maxime, tăcerea evitantă, gardul viu care la început era un impediment în calea prieteniei lor, acum devine un perete insuficient de puternic care să țină depresia și furia deoparte, sunt detalii care alimentează gradual moartea unei prietenii trainice.
Fiecare cuplu are ceva de ascuns și fiecare își dorește să își regăsească echilibrul, dar acest lucru, aparent, nu se poate realiza decât cineva are din nou de suferit. Victime colaterale, nebunie, manipulare, jocuri periculoase și un plan ce se conturează din frustrare.
O intrigă care crește progresiv, mocnit, ascuns, în care duplicitatea împinge cei patru adulți spre paranoia și anxietate ce riscă să scape de sub control. Drumul către tragedie se scurtează rapid în a doua parte a romanului și până la final nu ai o idee clară despre cum se va sfârși. Orice scenariu pare valabil, ești la mâna autoarei.
Dar finalul merită așteptarea pentru că întrupează tot ceea ce e ambiguu, la limita sistemului de valori personale și te face să te întrebi dacă e corect sau nu. Ce anume? Asta nu vă mai zic că stric intriga asta faină.
Spor la citit!