Shalini Boland – Surpriză la altar

Să ziceți voi că nu sunt deschisă la lecturi romantice… Nu de alta, dar devine tot mai clar pentru mine de ce nu.
Bun, am găsit un romance cu elemente ce păreau suspans, ușor thriller. Zic, hai că e bine! Sinopsisul avea ceva intrigant – Un cuplu tânăr și plin de speranțe – Alice și Seth, urmează să se căsătorească, doar că supărarea mare se produce la altar unde mireasa nu își mai recunoaște mirele și de acolo începe tot acest du-te – vino între prezent și trecut, unde ne ancoram cu toții să descoperim ce se întâmplase.

Să fie amnezie? Dacă da, cauzată de ce?
Prefăcătorie pentru a scăpa de o căsnicie care poate nu ar fi atât de potrivită precum suntem făcuți să credem la început?
Răzbunare? Să avem oare de-a face cu un mire care în mod deliberat nu se lasă cunoscut de prietenii lui Alice pentru ca în ziua cea mare să facă un schimb de locuri cu un necunoscut, care îi preia identitatea și o zăpăcește de cap pe mireasa amărâtă că tocmai ei i se întâmplă una ca asta?

Complicată treabă. Toate amintirile lui Alice sunt amestecate și chipul cunoscut al iubitului său, pe care îl caută în mulțime, pe rețelele de socializare sau în pozele care acum par trucate, nu fac altceva decât să creeze tot mai multă anxietate pentru aceasta și dezaprobare socială din partea cunoscuților.

Deși intriga este bine construită inițial, au devenit rapid obositoare reluările detaliate ale evenimentelor recente, de parcă eram într-un serial în care la început de fiecare episod, treceam forțat printr-o scurtă recapitulare.

Personajele sunt bine conturate în simplitatea lor, dar tendința lui Alice de a fi atrasă de bărbați manipulatori și dominanți devine penibilă, când nici după a treia relație care pare să eșueze, nu reușește să interpreteze cum trebuie semnalele.

Mă amuză mereu disperarea pe care se clădește ideea de nuntă. Efortul fizic și mental pentru ca toate pregătirile să fie în grafic, senzația că viitorul partener este singura șansă la fericire, fanteziile jenante care însoțesc prognozele unei vieți de cuplu. Invidia și tânjala după care salivează în gând toate domnișoarele de onoare, așteptând ca la rândul lor să fie mirese, de parca singurul scop în viață al unei femei este sa devină soție.

Am parcurs povestea sperând la o explicație interesantă pentru amnezia miresei. Lejeritatea cu care autoarea aruncă în joc o explicație de hipnoză, realizată de cineva care a studiat o dată un curs la fără frecvență, m-a dat complet peste cap. Nu intuiam că poate fi așa ușor. Nu de alta, dar și eu un curs rătăcit de hipnoterapie, parcurs în facultate și abia acum mi-am dat seama că aș putea să îl pun în practică cu ușurință. Am căpătat încredere.

Una peste alta, sau peste altul, îmi asum întreaga vină. Am curiozități bolnave și o doză diversificată de lectură care riscă să se demonstreze nesatisfăcătoare, poate fi bine venită oricând. De acolo tragi concluzii faine, precum ce să nu mai faci prea curând.