“De mirare este că începi viața fără nimic, o termini fără nimic și între timp pierzi atât de multe.”
Cine a îndrăgit povestea lui David Copperfield și caută o variantă contemporană care să îmbine elemente nu doar din Charles Dickens, ci și din “Castelul de sticlă” al lui Jeannette Walls sau “Învățare” al Tarei Westover, tocmai a identificat cartea potrivită.
Țin sa zic ca David Copperfield nu m-a impresionat foarte mult, dar celelalte două cărți menționate, da, m-au prins foarte repede.
Povestea lui Demon vizează startul într-o familie monoparentală, cu o mamă drogată de care constant trebuie să aibă grijă să își ia pastilele, să mănânce, să nu își piardă jobul de chelneriță, să nu se sinucidă după fiecare relație pasageră în care își pusese speranțele, să aibă grijă de gospodărie în locul ei și să nu atragă atenția serviciilor sociale care să îl preia din familie.
Damon are 8 ani și viața lui tristă e singurul lucru pe care îl cunoaște, la fel ca toți prietenii săi care se scaldă în aceleași ape tulburi în micul orășel american, sărac și plin de vicii.
Când mama sa se căsătorește cu un drogat abuziv care începe să le facă viața amară, Damon este nevoit să se maturizeze rapid. Pierderea mamei însărcinate în urmă unei supradoze, îl aruncă pe băiatul de 9 ani în familii de plasament unde este abuzat fizic și verbal, înfometat, lipsit de educație și obligat să muncească.
Cartea creionează personajele foarte atent iar descrierile întâmplărilor prin care trece Damon în procesul său de supraviețuire, sunt atât de intim descrise și captivant într-un mod dureros, încât pare de neconceput să nu îți dorești să urmărești povestea până la final.
La 12 ani, Damon își ia viața în propriile mâini și după un episod tragic, fuge din familia de plasament care îl trata ca pe un câine și încearcă să își găsească bunica paternă, care locuiește în alt stat și pe care nu a cunoscut-o niciodată.
În această nouă aventură înțelege ca sărăcia, analfabetismul, alcoolismul, consumul de droguri, delapidarea, furtul, abuzurile, sunt la fel de frecvente ca în micul orășel în care trăise.
Șansa sa de a realiza ceva în viață îi este oferită de bunica paternă care îl dă în grija unui antrenor de fotbal, dar o accidentare pe teren la genunchi, operația pe care amână să o facă, dependența de opiacee și anturajul neinspirat, pun bazele unui nou declin.
Relația sa defectuasă cu mama, o dependentă de droguri care a jonglat cu recidiva, abandonul, victimizarea și nevoia constantă de a fi îngrijită, își găsește continuitate în relația amoroasă pe care o dezvoltă cu Dori, o fată frumoasă care are grijă de tatăl său paralizat. Dori abuzează în mod constant de drogurile care i se adiminstrează tatălui său pentru a suporta durerea provocată de cancer și după moartea acestuia, caruselul se învârte și mai tare în direcția adicției și dezumanizării.
Toți din jurul lui Demon par captivi în această lume lipsită de noroc și în care perspectivele pot fi benefice doar dacă ești capabil să depășești eticheta socială care te sugrumă.
Damon are această posibilitate. În jurul său există oameni care își doresc să îl ajute: Doamna Peggot – vecina care i-a purtat de grijă de când era mic, Angus – fiica antrenorului, June – mătușa sa, Tommy – băiatul ușor retard cu care a împărțit abuzurile la una dintre familiile de plasament, dar durează foarte mult timp până când Demon realizează acest lucru.
Moartea lui Dori în urma unei supradoze îl forțează pe Damon să își dea un restart. Drumul spre recuperare e anevoios, dar promițător. E genul de carte despre care e dificil să spui că se termină cu bine deoarece o viață plină de apăsare și durere lasă sechele prea adânci pentru a privi lucrurile cu detașare sau speranță, căci întotdeauna va exista pe fundal frica de cădere.
Un roman care mi-a plăcut mult datorită personajelor, poveștii, modului intim în care durerea și abuzul sunt redate prin ochi de copil în creștere. E genul de intrigă care te prinde complet, toate pesonajele își devin apropiate și chiar dacă nu le simpatizezi pe majoritatea, tot vrei să afli ce li se întâmplă.
Nici Demon nu este un personaj ușor de iubit. Mai ales în a doua parte a cărții, are momente în care încăpățânarea, limitarea, superficialitatea îl fac să decadă atunci când cititorul așteaptă cu sufletul la gură ca el să opteze pentru versiuni ale poveștii care să îi fie benefice. Dar este normal ca un adolescent singur și needucat, nevoit să se descurce pe cont propriu și trăind veșnic cu teama că nu va face față, nu poate să recunoască intențiile bune nici cand este cazul.
O carte pe care v-o recomand, o să vă țină ocupați până o terminați. 😉