„Am rupt cu grijă recipientele de carton pentru mâncare și le-am spălat și uscat în baie, locul cel mai puțin probabil să fie supravegheat. Am mâzgălit pe un bilețel – Numele meu este Elliot Gast. Sunt un american ținut ostatic la etajul de sus al clădirii cu geamuri albe. Vă rog, ajutați-mă.„
Cum ar fi viața ta dacă ai bâjbâi prin întuneric, surd, fără miros, gust sau abilitatea de a te orienta după simțul tactil?
Elliot Gast este un economist american care nu iese cu nimic în evidență. Provenit dintr-o familie bună, școlit, încurajat, susținut, Elliot alege o carieră în domeniul economiei după ce realizează că în afară de micile plăceri ale vieții nu este atras în mod special de nimic anume. Conexiunile profesionale pe care și le dezvoltă îl aruncă în brațele pioneratului jongleriilor economice globaliste și banii pe care îi câștigă cu un efort minim, nu fac altceva decât să sporească desfătarea. Alături de Maura, soția sa, Elliot trăiește o viață lipsită de griji, călătorind, degustând mâncăruri exotice, savurând vinuri de colecție, sau bucurându-se de piese de teatru ori opere de artă controversate.
Traiul său comod și tihnit este întrerupt de un eveniment tragic – răpirea lui de către o grupare teroristă care luptă împotriva globalizării și al cărui scop este de a obține cât mai mulți bani torturându-l și difuzând live caznele la care îl supun.
„-Pentru a schimba cu adevărat un om, trebuie să îi iei ce are mai de preț. Unui bogat trebie să îi iei averea. Unui bărbat pasional să îi iei femeia. Tu ești un om al simțurilor, Elliot Gast. Așa că ți le eliminăm. Așa te putem schimba radical. Prin exemplul tău, putem schimba masele.„
Pierderea celor cinci simțuri ale sale – gust, miros, pipăit, auz și văz sunt detaliat construite și episoadele dinaintea mutilărilor vin la pachet cu povestiri din copilărie, adolescența sau tinerețea personajului, pregătind terenul pentru ceea ce va reprezenta în fapt pierderea unei abilități naturale.
Cititorul trebuie să fie pregătit să își facă o instrospecție legat de ceea ce consideră că i se cuvine și ceea ce se demonstrează că poate pierde într-o clipită fără drept de apel.
Discuțiile și negocierile dintre Elliot și Barbă-Albastră, presupusul lider al grupului infracțional, par absurde. De o parte avem un individ care se consideră doar o rotiță dintr-un angrenaj, un executant abil care nu a alocat niciodată prea mult timp analizând efectele acțiunilor sale, de cealaltă parte avem un ins a cărui logică limitativă manipulează discursul și pledează pentru răzbunare.
„Am simțit prezența răului în bar, plutind împreună cu fumul de țigară. Cu toții îi văzusem pe tineri în agonie. Poate că unii dintre noi chiar ne-am gândit că trebuie să fi fost oribil. Dar nu simțeam noi înșine durerea. Ce lume diferită ar fi dacă am simți tot ce vedem! Nu toți oamenii erau empatici. Ceva din interior îi proteja, lăsându-i să privească suferința.„
Elliot trece prin toate stările posibile, de la surprindere la convingerea că va reuși să îi păcălească pe răpitori, la intenția de a manipula situația și a juca rolul victimei nevinovate până la realizarea pericolului care îl paște, teamă, furie, durere, neputință, ură și încrâncenarea de a supraviețui. Speranța palidă vine din partea lui Nin, tânăra mascată care îi dă de înțeles că o să-l ajute la momentul potrivit, dar acest moment pare să se amâne cu fiecare zi în care Elliot se luptă cu durerea fizică și cu disperarea.
Va reuși Elliot să stopeze șirul de mutilări la care este supus sau conțientizarea anumitor fapte îl vor condamna până la final? Poate avea cu adevărat încredere în cineva sau singura salvare vine din propriile acțiuni? Ce este dispusă să facă opinia publică pusă în fața unui show live în care deține puterea de a decide, contra-cost, stoparea mutilărilor sau dimpotrivă, identificarea unor forme inventive de tortură?
O carte pe care am savurat-o rând cu rând și care mi-a ridicat multe întrebări despre ceea ce pare uneori să fie important pentru noi și despre superficialitatea cu care trecem adesea prin viață fără să realizăm că, în fapt, nimic nu ne aparține cu adevărat.
„Mintea este mai puternică decât trupul, capabilă să curme viața doar imaginându-și ce ar putea urma. În ciuda fricii mele crescânde, știam că aveam să supraviețuiesc acestor cazne. de-ar fi fost să cad, lovit de un atac de cord, sau pradă descurajării, s-ar fi întâmplat deja. Orice putere mai aveam urma să mă mențină în viață. Toți ostaticii trăiesc, îmi spusese Nin. Doar dacă nu decid contrariul. „