“Care era rostul oricărui lucru dacă nu aveai de gând să mergi până la capăt?”
O aveam în plan de câteva luni, mai precis de când am primit-o cadou de la o prietenă, dar probabil pentru fiecare lucru există un moment în timp și spațiu unde lucrurile par să capete formă. Așa și pentru Cartea Crimei.
Încă de la început am realizat că personajele din acest roman s-au regăsit în același format într-o altă carte a autoarei, unde au pus bazele unei povești sângeroase în care un criminal în serie – Stuart Nicklin, manipulator și extrem de convingător, a evadat din mâna echipei de criminaliști care reușiseră să îl încolțească. Evadarea lui a venit la pachet cu mutilarea lui Hendricks și uciderea unui acolit al lui Nicklin, moarte mușamalizată de polițiștii Tom Thorne și Nicola Tanner.
Aflat în libertate, Nicklin revine in forță, dar și de această dată o parte din crimele sale sunt săvârșite de alte persoane fascinate de stilul și personalitatea acestuia. Rebecca Driver este tipa care deschide povestea cu trei crime bizare pentru care, ulterior, se lasă prinsă.
“Thomas fusese privit de câteva persoane foarte înfricoșătoare în timpul carierei sale, dar chiar dacă nu părea mai periculoasă decât un elev obișnuit de clasa a șasea, să stea față în față cu Rebecca Driver era cu siguranță inconfortabil.“
Modalitatea în care Rebecca gafează și ajunge în detenție, dă de banuit inspectorului Thorne care se chinuie să afle dacă între aceasta și criminalul aflat încă în libertate există o legătură.
Asasinarea în penitenciar a Rebeccăi transformă ancheta într-un joc de-a șoarecele și pisica și îi poartă pe Thorne și Tanner pe calea darkwebului și a unor personaje aparent inocente care se ocupau cu traficul de obiecte aparținând difeiților criminali și care explică astfel cum anumite probe contaminate reapar la locul faptelor recente.
Deloc surprinzător, iubita lui Thorne, Melita, psihoterapeut de profesie, ajunge să fie nu doar suport în identificarea motivației și anticiparea următorilor pași ai lui Nicklin, ci ajunge pion în această bătălie contra cronometru în care drama și răzbunarea sunt estompate de o linie fie de marcaj.
“Bărbatul părea încântat, deși nu mai avea prea multe de spus, în timp ce ultimele lor minute treceau. Pur și simplu stătea jos, perfect relaxat, până când o văzu pe Perera aruncând din nou o privire la ceas. Apoi se aplecă în față.
-Pun pariu că aș putea să-ți spun lucruri care te-ar face să plângi.”
Reușesc Thorne și Tanner să îl prindă pe Nicklin în ciuda faptului că acesta se pare că regizează întreaga piesă de teatru și le conduce intenționat investigația pe piste greșite? Câte victime colaterale sunt prinse la mijloc până la final? Poate răzbunarea să calmeze durerea lăsată de traumele vechi? … Nu vă spun că poate vă atrage scenariul și vreți să o citiți. Dar ceea ce pot să vă spun e că aveți în față un roman polițist cu elemente de crime fiction care te poate ține prins între paginile sale până la final, chiar și atunci când anumite detalii dau de gol autoarea legat de direcția în care povestea se îndreaptă.
Ce mi-aș fi dorit în plus? Poate ceva mai multe detalii legate de poveștile personajelor principale, dar presupun că dacă citesc cartea publicată anterior acesteia, o să aflu tot ce nu am reuși aici să savurez… și câteva răsturnări de situație mai serioase și greu de intuit. Oricum, o carte faină și antrenantă ca o mini-serie londoneză de pe Netflix.
