Prima carte de această autoare… și încă nu mi-e clar ce am citit.
Billie și Francky se cunosc de când erau copii. Ea – rebelă, dezorganizată, încăpățânată, traumatizată de moartea prematură a tatălui său și creșterea alături de o mamă vitregă alcoolică și abuzivă. El – calm, împăciuitor, constant suport pentru fata care îi pare adesea demnă de milă.
Povestea începe cu un accident suferit de Francky în timpul unei excursii în Parcul național Cévennes și de noaptea petrecută de Billie cu teama că prietenul ei nu va supraviețui.
Billie relatează haotic evenimente din viața și relația lor, într-un limbaj care punctează destul de bine lipsa sa de educație și perspectivă. Farmecul ei constă tocmai în maniera brută, naivă, inconsistentă cu care ajunge să își clarifice sentimentele pentru Francky, în ciuda faptului că zece ani de zile îi legase o prietenie tumultuoasă.
Plecarea lui la liceu, joburile ei pasagere, reîntâlnirea, fugă la Paris, mutatul împreună într-un apartament cât o cutie de chibrituri, înclinația lui Francky spre homosexualitate, relațiile ei fade, toate pun bazele unei construcții bine sudate deși aparent, lipsite de fundament.
Ce nu mi-a plăcut?
Stilul de scriere, povestea, personajele, finalul. Mai precis, nimic nu a fost pe placul meu. Speram la un final tragic care să îmbrace povestea într-o notă tragică, motivațională, dar autoarea a decis ca toată harababura să se încheie cu o cerere penibilă în căsătorie.
Nu o recomand, am considerat-o o mare pierdere de timp și energie și nu m-a impresionat absolut deloc. Dar dacă ați citit-o sau aveți de gând, dați un semn să știu dacă sunt singura nemulțumită de această lectură.