Am să intru direct în pâine de data aceasta: un titlu neinspirat și o scriitură fadă, haotică.
Și acum să mă explic…
Nu sunt fană Britney Spears, nu mai mult decât orice persoană care a copilărit spre finalul anilor ’80 și s-a bucurat de aparițiile MTV, Atomic și revistele Bravo și Popcorn (am vrut să adaug încă 2-3 nume dar am realizat că nu mai îmi amintesc). Nu i-am urmărit niciodată parcursul profesional sau personal și nu cunosc detalii despre cum și-au pus amprenta ultimii 20 de ani asupra sa. Îmi vin în minte doar câteva imagini cu o Britney cheală și proaspăt ieșită de la dezalcoolizare, plângând după copiii săi, un sărut dat Madonnei pe o scenă la un concert despre care nu îmi amintesc alte detalii și discuțiile legate de greutatea ei corporală și delăsarea care o înconjoară.
Nu mă așteptam ca această autobiografie să fie wow, recunosc că nu aveam mare încredere în capacitatea autoarei de a fi concisă sau dornică să clarifice anumite aspecte într-o manieră obiectivă…și am avut dreptate.
Copilăria și adolescența lui Britney nu diferă cu aproape nimic de ceea ce am trăit și experimentat mare parte dintre noi în perioada anilor 90. Părinți distanți, certuri conjugale sau consum de alcool, joburi lipsite de satisfacție și presiuni pe care aduții le puneau în cârca copiilor de a face o performanță cu care să se laude, venituri medii, singurătate, lipsă de comunicare și abuz emoțional, adesea fizic.
Britney ne roagă să o însoțim în călătoria aceasta a ei, în care, începând cu vârsta de 5 ani începe să participe la concursuri de dans și preselecții de cinema, sperând ca astfel cineva să o observe. Cea mai mare dorință a micuței Britney este aceea de a primi atenție și validare pentru a compensa lipsa de afecțiune pe care o resimte în sânul familiei.
“Eram o fetiță cu visuri mari – voiam să fiu vedetă ca Madonna, Dolly Parton sau Whitney Houston. Mai aveam și alte visuri, mai simple, care păreau însă mai greu de îndeplinit și prea ambițioase ca să le verbalizez – Vreau ca tata să nu mai bea. Vreau ca mama să nu mai țipe. Vreau ca toată lumea să fie bine.“
Dacă aceste gânduri puerile își au rostul în mintea unei fetițe de 5-6 ani, cu cât înaintăm în povestea artistei, cu atât devin mai nepotrivite și mai penibile, deoarece întregul său parcurs sună tot mai mult cu cel al unei victime naive care nu știe, nu poate, nu reușește să își dea seama ce își dorește cu adevărat, cum poate folosi anumite atuuri în avantajul său, care per total nu depășește niciodată stadiul de copil fragil și dependent emoțional, indiferent la ce încercări o supune viața.
Nimic spectaculos în povestirile legate de petreceri, fumatul de la 13 ani, începerea vieții sexuale la 15 ani, cum spuneam mai devreme, sunt acțiuni banale pentru adolescenții cu comportament deviant și atunci, dar și în prezent. Ritmul povestirii e grăbit, firul epic e haotic. Propoziții scurte, simpliste, concepute pentru omul de rând dornic de o bârfă bună.
Disperarea cu care constant își caută marea iubire și ajunge să fie umilită, trădată, abandonată, abuzată, e fantastică. E perturbant cum toate aceste erori de calcul persistă în ciuda faptului că la un moment dat devine mamă a doi copii, născuți la scurt timp unul după celălalt și cum, cu ei atârnați de gât, ea încă plânge ba după o iubire, ba după alta, până când, în urma unor căderi nervoase ajunge internată și trădată de propria familie care, spre deosebire de ea, au capacitatea de a identifica rapid posibilitatea de a se îmbogăți.
Constant anxioasă, nesigură, disperată după acceptarea celor din jur, Britney se prezintă pe sine ca un caz dramatic, copleșit de o faimă după care a tânjit pentru a ieși din anonimat, dar incapabilă să o gestioneze după ce ajunge un super star. Practic, dorința ei cea mai mare este aceea de a păstra banii câștigați din spectacole, departe de lumina reflectoarelor față de a cărei critică este excesiv de sensibilă și disponibilă să alerge după orice bărbat care îi șoptește vorbe dulci și o mângâie pe păr în timp ce ea se victimizează.
O poveste care mi-a provocat repulsie, fapt ce mă va împiedica pe viitor să identific latura sexy sau pasională a tinerei Britney (așa cum apare în videoclipurile ei lansate acum 10-15 ani), pentru că artista în sine, a distrus această imagine cu văicăreala ei continuă.
Povestea se încheie cu câștigul său în instanță, după 13 ani (?!?) de lupte cu propria familie. Adultă fiind (2021), scapă de sub tutela tatălui care îi coordonase în acești ani activitatea profesională și personală pentru că Britney era incapabilă să convingă pe cineva că poate lua decizii pe cont propriu.
Această carte mi-a lăsat un gust amar. Un idol pop care a avut lumea la picioare, dar a ales constant să joace rolul unei victime, așteptând să fie salvată de un prinț pe cal alb.