Ce mă bucur când descopăr câte o carte antrenantă și cu subiect satisfăcător printre lecturile mai puțin recomandate, care ajung la mine mai mult din întâmplare. Hai să vă povestesc!

Cartea se deschide cu o crimă: Jenny Weaver, în vârstă de 13 ani, îl amenință cu pistolul pe Mark Patterson, presupusul său iubit, mai mare cu 3 ani decât ea. Deoarece Jenny refuză să abandoneze intenția de a-l ucide pe Mark,  Jeffrey, șeful politiei locale, este forțat de împrejurări să o împuște.

Sara, medicul legist al orașului Heartsdale, descoperă în toaleta patinoarului în proximitatea căruia se petrecuse incidentul, cadavrul unui bebeluș născut prematur. În urma autopsiei se dovedește că presupunerea ca Jenny să fie mama copilului, este imposibilă, mizând pe două aspecte: Jenny nu a fost niciodată însărcinată și organele sale genitale sunt mutilate și cusute în stilul adoptat în triburile africane, unde femeile sunt împiedicate să își înceapă viața sexuală înaintea căsătoriei sau să resimtă ulterior placere de pe urma actului sexual.

Încercând să descopere adevărul, Jeffrey și Lena, ofițerul de poliție care la rândul ei se luptă cu trauma de a fi fost victima unui viol și a unei agresiuni fizice finalizate prin crucificare, se afundă tot mai mult în calupul de secrete murdare ale unei comunități care face bani frumoși din pedofilie și trafic cu imagini sugestive.

Mi-a plăcut povestea din spatele morții lui Jenny, încrederea trădată a unui copil perturbat emoțional, accentul pe modul în care se manifestă sexualitatea la 13 ani când ai fost crescut într-un mediu toxic, relaționarea bolnavă și influențele negative ale adulților în viața unor copii în plină dezvoltare.

O carte care a mers ca unsă, plină de suspans, acțiune și personaje creionate în așa manieră încât să poți identifica la fiecare trauma pe care o poartă în spate și care îi ghidează pașii și, deși aceste personaje se regasesc si în cealaltă carte a autoarei (Obsesia), pe care n-am citit-o încă, acest lucru nu a îngreunat cu nimic lectura.

Pentru cei care ați mai citit cărții care tratează subiecte precum pornografie infantilă și pedofilie, deznodământul nu va fi un element surprizăz dar cred că vă veți bucura de poveste până la final pentru că are la bază un mixer interesant de thriller, investigație polițienească și suspans.

Lasă un răspuns