Imaginează-ți că planeta va fi distrusă în 8 luni de zile în urma impactului cu un meteorit gigantic al cărui traseu nu poate fi deraiat sub nicio formă. Imaginează-ți că nimic din ce deții fizic, mental, emoțional, nu va putea rămâne în posesia ta. Un fel de moarte, dar programată. Una a cărei dată o cunoști cu certitudine… și nu doar tu, ci întreaga omenire. Cum vei alege să trăiești ultima ta perioadă pe acest Pământ?

Cam acesta este subiectul principal al unui mini-serial animat peste care am dat pe Netflix și care a reușit să trezească în mine un set de întrebări filozofice de baltă, ca să zic așa, pentru că fără să vreau, am dat startul unei analize minuțioase legate de ce simțea personajul principal, Carol. De aici și titlul articolului de azi.

Carol e o femeie trecută de 40 de ani, fadă și cu bun simț. Nimic spectaculos nu se petrece în viața sa ciclică. Muncă, casă, vizite la părinți, activități casnice și multă singurătate. Sfârșitul omenirii nu o mobilizează să încerce disperată experiențe noi, ci o constrânge să își conserve normalitatea cu care este obișnuită.

Carol nu își dorește să călătorească, să facă surf, să se drogheze sau să facă sex sălbatic cu necunoscuți pentru că Carol nu și-a acordat niciodată timp să se cunoască cu adevărat.

Relațiile sale cu familia sunt șubrede, superficiale. Nimeni nu a reușit să o cunoască cu adevărat pentru că acest lucru ar fi solicitat timp și răbdare și oamenii nu alocă prea multă energie pentru cei din jur dacă acest lucru nu le aduce un beneficiu imediat. Așa că Carol și-a trăit întreaga viață evitând să deranjeze sau să spună “nu” celorlalți. O prezență discretă, insipidă, așa cum sunt destule persoane din jurul nostru carora nu ne obosim să acordăm atenție.

Am parcurs mini-seria în câteva zile. Episoade scurte si puține, dar n-am avut eu timp suficient. Pe parcursul vizionării un singur lucru îmi rula prin minte: Ce aș face eu dacă aș mai avea 8 luni de trăit?

Mi-am dat seama cât de dificil devine să analizezi tot ce ai fi vrut și ce ai fi făcut diferit. Pe câte dintre acestea mai ai încă timp sa le schimbi? Câte relații poți să repari, locuri să vizitezi, activități să încerci, gânduri să rulezi în buclă? Ce temeri ai încerca să îți înfrângi înainte de a se termina cu totul?

Cu ce ai începe? Cum te-ai organiza? Ce ar deveni brusc important pentru tine și cine ai vrea să îți fie alături? Și ce faci dacă realizezi că lista este foarte scurtă sau neclară?

Probabil o perioadă ai lua-o razna încercând să faci tot mai multe chestii, până te-ai surescita sau muri din greșeală înainte de vreme. O altă perioadă ar fi cea potolită, de împăcare cu sine, cu cei din jur, timp alocat rememorarilor și comunicării. Iar la final nu rămân decât regretele sau teama. Dorința de a avea mai mult timp. Negarea și poate în doze mici curiozitatea a ceea ce ar putea urma.

Un lucu mi-e clar. Nu stiu cum aș petrece timpul rămas, dar cu siguranță nu muncind, construind relații noi care nu își au sensul sau ținând vreo cură de slăbire (nu ca as fi reușit vreodată sa țin vreuna). Probabil aș dormi, citi disperată că nu apuc să termin tot ce mi-am propus, călători și aș mânca toate bunătățile.

Aș aprecia mai mult o dimineață leneșă, o conversație la cafea și probabil aș face o curățenie temeinică în care aș arunca toate lucrurile inutile pe care nu le-am folosit așa des cum speram.

Aș închide internetul, telefonul și mi-aș petrece timp în natură unde inițial m-aș simți inconfortabil după o viață în care mai mereu am fost pe fugă. Poate aș medita, plânge și m-aș asigura că spun tot ce am pe suflet. Sau, cine știe, n-aș spune nimic pentru că nu ar mai conta oricum.

Un lucru e cert, aș elimina 90% din persoanele cunoscute fără să mă simt vinovată și aș aștepta momentul impactului fără gânduri suicidare, pentru că la finalul zilei, mereu am fost curioasă să văd ce mai urmează.

Photo credit Freepik

One Reply to “Carol și viața apocaliptică”

Lasă un răspuns