Alex Michaelides – Furia

O carte mult așteptată de fanii autorului Alex Michaelides, pentru mine a treia citită de la acesta.
Ei bine, dacă Pacienta tăcută este o carte cu care în mare parte am rezonat, în cazul Fecioarele entuziasmul mi-a scăzut destul de mult, iar cu Furia, recunosc, am atins pragul dezamăgirii.

Cartea este structurată pe acte, precum o piesă de teatru și pentru mine a fost destul de dificil să nu o abandonez în timp ce parcurgeam prima jumătate, și nu, nu penru că n-aș aprecia o piesă de teatru bine scrisă, dar aceasta n-a reușit să mă transpună in starea potrivită. Lucrurile s-au îmbunătățit cât de cât în a doua jumătate a cărții, dar nu suficient cât să mă convingă să o recomand mai departe.

Povestea se conturează astfel – Lana, actriță cunoscută, extrem de frumoasă și dezirabilă, are la activ o viață tumultoasă. Ultima sa căsnicie cu Jason pare să fie, de asemenea, lipsită de sens și structură. Kate, prietena sa de scenă, oscilează între relația strânsă de prietenie cu Lana și aventura amoroasă cu Jason. Deja avem creionat un triunghi amoros clasic. La acestea se adaugă Elliot, povestitorul acestei intrigi, un individ parvenit, care și-a făcut intrarea în lumina reflectoarelor după ce, în prima tinerețe, și-a schimbat cursul vieții plină de sărăcie, vagabondaj și prostituție, cu cea de gigolo al unei autoare de romane consacrată, sadică și manipulatoare, mult mai în vârstă decât acesta.

Fascinat încă din copilărie de imaginea Lanei pe care o admira pe furiș în sălile de cinema, Elliot își face treptat loc în cercul de cunoscuți ai acesteia, utilizând la maximum contextul personal favorabil. Neconcordanța dintre așteptările celor doi duce la o frustrare și o presiune suplimentară. Elliot o iubește obsesiv pe Lana, iar aceasta îl privește ca un bun prieten pe care, în secret, nu îl poate considera un aspirant potrivit la titlul de soț.

Micile secrete și alianțe de pe fundal, tind să iasă la suprafață în momentul în care toată lumea este invitată să își petreacă vacanța pe insula privată a Lanei, în zona mirifică a Greciei însorite. Acolo, în creierii nopții, în urma unor conflicte mocnite, se produce o crimă. Alta decât cea planificată minuțios ca și unealtă a răzbunării.
Astfel, ceea ce pare să fie o omucidere, se demonstrează a fi o tactică vindicativă și ulterior o înscenare meschină, specifică acestor personaje neconvingătoare (pentru mine).

Stilul tărăgănat și plin de detalii al autorului, dornic de a contura cât mai clar personajele cărora le-a dat viață, mi s-a părut obositor și lipsit de sens. Gânduri obsesive, amintiri sau planuri amănunțite care se dovedesc a fi departe de realitate, îngreunează adesea povestea principală. De asemenea, modul în care autorul îl folosește pe Elliot ca să își spună povestea și care adoptă o atitudine umilă și sinceră în ceea ce privește relatarea în curs, dar se dovedește a fi de fapt o lungă scuză spre ceea ce este, în fapt, propria incriminare în cazul de omucidere, nu m-a convins.

Nu am reușit să empatizez cu niciun personaj și nici să leg vreo afinitate în ceea ce le privește. Mi s-au părut searbăde, nesigure, imature, disperate să fie în centrul atenției (probabil un obicei nesănătos resimțit de fiecare vedetă în parte). Poate nu rezonez cu stilul sau nu am răbdarea necesară pentru detalii inutile, dar după trei cărți citite din portofoliul acestui autor, cel mai probabil voi lua o pauză de la următoarea carte semnată Alex Michaelides.