“Deci cum? Ce e aia sleep over, maică? Aaa…să dormi la vecini? Da’ de ce? N-ai pat la tine acasă?”

Cam așa riscam să decurgă o discuție cu părinții sau bunicii dacă le povesteam că intenționăm să ne petrecem noaptea la prieteni sau colegi. Să stam la palavre până seara târziu sau să ne uităm cu sonorul dat la minimum la filme difuzate pe Pro TV sau la video-ul cu casete închiriate. Dacă aveam de unde să le închiriem.

Nu știu cum era la voi, dar pentru ai mei se declanșa un sistem de alarmă dacă le ceream voie să dorm în altă parte. Mai ales înainte de vârsta de 14 ani, apoi era clar nu, dar asta nu însemna că regulile nu puteau fi fentate și evident, consecințele suportate.

Pentru majoritatea părinților era de neconceput să dormi în altă parte. Să te insinuezi în altă familie unde fie să te dai în spectacol cu vreun comportament nepotrivit, fie să atragi asupra lor o judecată legată de lejeritatea cu care au permis acest lucru. Ce fel de părinte își lasă copilul amanet pe capul altora? De asemenea, mai exista o teamă care îi determina să respingă ideea: posibilitatea de a li se cere să întoarcă favoarea și să se trezească pe cap cu musafiri de care nu aveau chef.

Când erau acceptate aceste vizite nocturne? Ei bine, când aveau adulții chef de petrecere până dimineață sau când plecau de acasă peste noapte. Atunci, brusc, deschiderea lor față de acest subiect își schimba flexibilitatea.

Ai mei erau oameni retrași. Fără vizite la neamuri, fără prieteni de familie. În sinea lor, fiecare ar fi vrut, dar nu cu cei sugerați de partener, așa că alegerea era simplă. Fără. Așa că, reversul medaliei mă afecta și pe mine. Fără vizite nocturne și fără multe interacțiuni indoor la vecini sau cunoscuți că nu le plăceau complicațiile sau socializările forțate. Evident că mă refer la perioada de până la începerea liceului, apoi nu am mai cerut prea mult aprobarea, dar asta e altă poveste.

Deși la momentul respectiv nutream ciudă pentru cunoscuții care puteau face asta deoarece părinții lor țineau la timpul lor liber și la viața socială, în calitate de părinte risc să mă declar împotriva ideii.

De ce? Păi e faină și îi văd utilitatea mai ales când copilul e mic și ai vrea ceva timp liber sau casa pentru tine, dar trebuie să fii pregătit să dai la schimb, ceea ce eu nu sunt. Spațiul meu e al meu și nu-s fană musafiri, mai ales dacă aleargă sau fac gălăgie. Nasol, știu. Ghinion. Iar acum când fiică-mea bate în adolescență, aș vrea să fiu sigură că locul unde înnoptează e sigur, deci lista de posibilități se reduce drastic.

E normal să vezi fete de vârste similare că stau la povești despre băieți, sexualitate, hobby-uri naive sau bârfă legată de colegii de școală. Dar am avut vârsta aia și garantez că nu era nimic naiv în reuniunile de fete. Dimpotrivă. Mai de bun simț sunt doi adolescenți lăsați peste noapte împreună decât două puștoaice. Indiferent de epocă.

Măcar când va fugi de acasă la vreo petrecere sau când va întârzia pentru că a pierdut noțiunea timpului la terasă, pot să îi pun părul pe bigudiuri știind că nu i-am dat eu aprobarea. Altfel, trebuie să îmi țin gura.

Așa că sleepover-urile sunt faine când n-ai chef de copil, atunci nu îți faci așa mai probleme că poate păți ceva, că ești ocupat cu alte activități, dar în rest e indicat să te asiguri că este o decizie inspirată, mai ales la vârsta adolescenței.

Photo credit Freepik

Lasă un răspuns