Cum ar arăta viața ta dacă memoria te-ar părăsi zilnic puțin câte puțin?
O carte tăioasă, cinică, reală despre ironia de a deveni o existență irelevantă în plin declin al vârstei.
Personajul principal suferă de o boală degenerativă cognitivă. Nu menționează dacă e vorba de Alzheimer sau demență senilă, dar ceea ce e din ce în ce mai clar, e ironia faptului că cele mai simple amintiri sau informații devin neclare în detrimentul cunoștințelor despre politică, filozofie, religie sau cultură.
Bătrânelul care se rătăcește prin oraș, incapabil să își aducă aminte numele străzii unde locuiește, rememorează evenimente importante din viața sa, precum iubiri mai mult sau mai puțin satisfăcătoare, probleme de serviciu, intrigi politice, dezbateri pe teme social-moderniste, dar este neajutorat când vine vorba de a-și găsi cămăruța sa cu baie de la etajul cinci al unui bloc de nefamiliști.
Singura plăcere care i-a mai rămas, îmbină utilul cu plăcutul: în fiecare dimineață își dă întâlnire la cafenea, în centrul orașului, cu prietenul său Ontario, care în caz de nevoie ar putea anunța autoritățile de lipsa lui.
Nu doar memoria îi joacă feste ci și intestinele căci sunt ani mulți de când vânturile pe care le trage constant atrag după sine repulsia celor din jur. Am văzut această analogie extrem de capabilă să reducă dramatic existența umană de la ceva puternic, în forță, călător, la mizeria care rămâne la final când locul nostru nu mai e pe această lume.
În timp ce se plimbă disperat și epuizat pe străduțele pe care nu le mai recunoaște, rememorând amintiri amestecate, adoarme în boscheți, flămând, însetat și cu pantalonii murdari de propriile dejecții.
Apusul de soare îi dă o ultimă șansă înainte de tristul final, ajunge acasă unde își găsește sfârșitul în propriul pat, o moarte fadă privită din perspectivă conceptuală, dar deprimantă când corelezi evenimentul la nivel personal.
Interesantă ca stil și idee, apăsătoare ca finalitate. Vă las mai jos și câteva poze ca să vă faceți o idee.
