După Soția dintre noi și Fata anonimă, mi-a picat în mână și acest roman scris de cele două autoare, deși nu îmi este neaparat clar de ce e nevoie de o colaborare de acest gen pentru un thriller relativ basic, dar mă mulțumesc și fără răspuns la această întrebare.

Cartea pornește de la o idee simplă – Cum poate afecta nesiguranța și stima scăzută de sine capacitatea de a lua decizii?

Cand Shay Miller realizează că în viața sa toate lucrurile scârțăie (iubirea lipsește, profesional se zbate între joburi lipsite de stabilitate și potențial, ba chiar curând urmează să rămână fără apartament), ea devine susceptibilă la o formă perversă de manipulare, realizată de surorile Cassandra și Jane Moore, care își joacă rolul de mentori și prietene bine intenționate, fără a lăsa impresia că de fapt în spatele acestui suport necondiționat există un motiv sadic.

Caracterele celor două surori sunt departe de a fi convingătoare, acesta este un aspect care m-a determinat să îmi pierd o parte din interes față de acțiunea cărții. Sunt frumoase, bogate, independente, veșnic informate despre toate detaliile care riscă să meargă prost și au în jurul său o mini-cohortă de femei nesigure și susceptibile, cu abilități diferite în mod convenabil, pe care le utilizează pentru a regla conturi vechi personale, mascând totodată adevărata motivație din spatele unor acțiuni ilegale.

Evenimentul care declanșează un șir tragic de evenimente absurde este reprezentat de sinuciderea Amandei, una dintre fetele din grupul coordonat de surorile Moore, sinucidere care se desfășoară sub privirea neputicioasă a lui Shay, care păstrează de la decedată un colier misterios ce aparent urmează să îi complice întreaga existență.

Problema, de fapt, nu este declanșată de această afiliere periculoasă de care Shay nici măcar nu este conștientă, ci de disperarea ei de a le face pe plac surorilor Moore, de teama de a nu le pierde prietenia greu câștigată, rămânând din nou singură și insignifiantă.

Deși cartea capătă un ritm alert și per total este destul de antrenantă, spre final am considerat că acțiunile personajelor devin din ce în ce mai neverosimile și stupide, motiv pentru care așteptam deznodământul sperând că astfel se vor regla conturile într-o manieră cât de cât satisfăcătoare care să mă mulțumească, dar țin să spun că nu prea a funcționat.

Minciuni, intrigi, manipulare și crimă, autorități incompetente și femei disperate să facă parte dintr-un grup care să le asigure vizibilitate, bani nejustificați și multă nesiguranță pe fundal, toate într-o rețetă care mi-a agitat apetitul de crimă și suspans, dar nu a reușit să mi-l potolească.

Lasă un răspuns