Văzusem acum câțiva ani filmul care, la momentul respectiv îmi lăsase o impresie puternică și în momentul în care am găsit cartea, mi-am dorit să văd despre ce e vorba.
Ei bine, cartea respectă firul narativ al filmului, sau mai bine spus, invers.
Povestea relatează viața si aventurile autorului, cetățean al statului New York,
răpit în Washington City în 1841 și salvat în 1853, de pe o plantație de bumbac de lângă Râul Roșu, Louisiana.
Păcălit de doi traficanți de sclavi, să ia parte la un spectacol muzical unde ar fi avut ocazia să cânte la violoncel, Solomon pleacă de acasă cu intenția de a câștiga o sumă satisfăcătoare de bani pentru familia sa, pe care din păcate o va revedea abia după 12 ani.
Vândut ca un animal, bătut, înfometat, umilit, vânat cu câini, pus la muncă interminabilă, Solomon face tot posibilul să nu își piardă speranța și principiile după care a fost crescut și educat.
Celelalte personaje din carte sunt construite fie în antiteză față de personajul principal, fie sunt creionate să vină în completarea acestuia.
Personal am preferat filmul, modul în care cartea este relatată nu mi s-a părut neapărat atractivă dar am reușit să o parcurg, cumva pentru a mă asigura că corespunde cu ceea ce îmi aduceam aminte de la vizionarea filmului. Vă las pe voi să vă formați o părere despre carte și eventual, să o împărtășiți și cu mine.
Am văzut filmul, cartea nu am reușit sa o mai citesc. Parca nu ma mai atrage știind acțiunea.
Perfect de acord. Și realistic vorbind, nu merită efortul.