Care este oare tipul de relație pe care îl avem în prezent cu partenerul sau partenera?
Excluzând iubirea nebună de la început sau compromisul fad instaurat după o vreme în care nimeni nu s-a obosit să investească sentimente în relație, majoritatea relațiilor oscilează între două noțiuni: dor și nevoie.
Când intervine una și când apare cealaltă în scenă?
Ei bine, la început a fost dorul, ca să fac o paralelă cu o propoziție din cea mai dezbătută și cunoscută carte, Biblia. Dorul este sentimentul fruntaș resimțit încă de la primii fiori ai dragostei. Dorul tradus prin nevoia de a revedea pe cel drag, de a-i fi aproape cât mai mult timp posibil. Motivul pentru nopți nedormite și momente de visare cu ochii deschiși.
Ulterior această nevoie se preschimbă în altceva, în cea în care acțiunile, proiectele, necesitățile noastre zilnice, depind de implicarea și suportul celuilalt. Dependența emoțională resimțită practic, nevoia ca cel de lângă noi să ne ajute în diferitele activități zilnice: dusul copiilor la școală, cumpărături, treburi casnice, suport emoțional după o zi încărcată, afecțiune pentru confirmare etc. Cumva nevoia capătă o formă practică care ancorează realitatea la preocupările noastre cotidiene.
Dorul în forma lui inocentă, altruistă, ușor de satisfăcut printr-o simplă prezență a celui drag, devine o nevoie bazată în mare parte pe task-uri pe care nu vrem sau nu putem să le îndeplinim singuri.
Nu înseamnă că dorul nu mai există, dar este estompat de cotidianul care își cere drepturile.
Care poate fi cea mai proastă mișcare într-o relație?
Posibil situatia în care partenerul se sustrage de la a-ți oferi afecțiune necondiționată dar nici nu oferă la schimb contextul în care sa resimți că ai nevoie de aportul său.
Evident depinde și în funcție de personalitatea partenerei, dar oricum ar fi relația în sine, bărbatul trebuie să creeze această impresie, ca ai nevoie de el. Altfel e degeaba. Teoretic în asta sta feminitatea, în a recunoaște că ai nevoie de partener pentru că ce primești la schimb de la el, nu poți primi din altă parte…
Când ajungi în punctul în care nu ai nevoie de cineva (emoțional, mental, fizic, sexual), te înveți nici să nu îi prea simți lipsa, ceea ce face ca dorul să se estompeze și nevoia să fie din ce în ce mai mică. Adică punctul final.
Ce îți mai rămâne dacă dorul lipsește și descoperi că nevoia ți-o poți satisface singur? Rămâne doar un sentiment tulbure de confuzie și nesiguranță. O joacă de-a șoarecele și pisica în care speri că lucrurile se vor regla de la sine.
Poți face ceva încât să păstrezi senzația de dor, poate mai mult decât nevoia practică de a primi ajutor sau confirmare?
Poate că da, dar pentru asta ar trebui constant să valorifici timpul petrecut în preajma celui drag. Cum? Oferind afecțiune și atenție necondiționată și acceptând că prezența lui este un dar, nu ceva ce ți se cuvine.
Photo credit Freepik