Recent finalizată și aleasă în lumina lecturilor anterioare de la acest autor, și anume “Să nu mă părăsești” și “Rămășițele zilei”, diferite ca stil dar capabile să reunească acel sentiment acut de lipsă de apartenență la o lume ce pare că funcționează de la sine.
Cartea de azi incită la imaginație. Cum ar fi lumea dacă androizii ar fi accesibili aproape oricui și-ar dori puțină companie, mai ales părinților ai căror copii sunt în mare parte neglijați de către aceștia?
Klara este unul dintre acești androizi PAr dependenți de lumina soarelui. Deși nu e ultimul prototip apărut, Klara posedă ceva ce ceilalți roboți nu au: o capacitate ridicată pentru detalii și o intuiție care activează în ea sentimente pe care nu este singură cum să le proceseze.
Josie este o fetiță mică și bolnavă care locuiește cu o mamă ce nu a depășit moartea celelalte copile pe care a avut-o și care nu gestionează corect situația. Josie o zărește pe Klara în vitrina magazinului și nu abandonează ideea de a o cumpăra chiar dacă mama sa nu pare ușor de convins.
Viața la țară, într-o familie plină de frustrări și toane pare a fi o mare provocare pentru Klara, mai ales în situațiile în care este pusă să țină locul surorii moarte pentru a astupa goluri și trata dureri vechi.
Relația trainică ce pare că s-a legat între Klara și Josie se deteriorează ușor pe parcurs ce Klara începe sa înțeleagă cum funcționează umanitatea în afara magazinului unde aștepta să fie cumpărată.
O carte despre descoperirea umanității prin ochi naivi și altruiști pe care doar un robot programat așa, ar putea să o facă.
Personal mi-a atins mult mai mult o coardă sensibilă cartea “Să nu mă părăsești”, dar o recomand și pe aceasta celor care îmbină în lecturile lor introspecția cu dramă cu tente SF.
